Cineva care este din lumea aceea mi-a spus următoarele cuvinte care m-au lăsat fără grai:

“Băieţii care aveau clubul sunt prietenii morţilor şi celor care încă mai sunt în spitale. E frumos că nu se hulesc, iar acel cântec pe care îl cântau când a izbucnit incendiul a devenit imn. E multă durere, dar e cu măreţie.

Părinţii şi-au înmormântat copiii şi vorbesc despre iubire. Un tată spunea, după înmormântare, că va fi şi mai smerit.

Cine să urască? Morţii? Sau cei care sunt în comă? Prietenii sunt în stradă. Strada stă în linişte, nu urlă! A schimbat guvernul !

Prietenii, rudele, părinţii vor ca în #colectiv SĂ NU MAI MEARGĂ ŞI AŞA!”

Asta înseamnă cu adevărat  #colectiv.