ALDE: Sănătatea românilor nu se negociază! Accesul la medicamente şi terapii inovatoare va fi garantat fiecărui cetăţean român

 

 

 

Sănătatea ta nu se negociază.

Europarlamentarii ALDE vor continua să susțină toate investițiile în sistemul public de sănătate pentru ca acestea să ajungă la nivelul standardelor europene.

Pentru dezvoltarea sistemului de sănătate din România ALDE susține o abordare în două etape. Prima, prin creșterea salariului personalului medical, iar mai apoi printr-un proces amplu de modernizare și dotare cu echipamente medicale moderne a tuturor spitalelor.

În anul 2018 au fost demarate mai multe investiții importante în echipamente pentru a moderniza unitățile medicale și pentru a spori încredere cetățenilor în actul medical public.

Din 1 martie 2018, medicii, asistenții, șoferii de autosanitară și ambulanțierii beneficiază de salarii mărite, ajungând, mult mai devreme, la nivelul salarial din 2022. Primul efect al acestor creşteri este stoparea, in marea parte, a plecărilor din sistemul medical si inversarea fluxului: se reîntorc mai mulţi decât pleacă.

Au fost efectuate învestiții în valoare de 1,8 mil. EUR pentru dotarea unităților de primiri urgențe și a centrelor regionale cu echipamente medicale moderne, pentru depistarea cancerului de col uterin cu unități mobile care vor putea fi deplasate și în zonele rurale pentru desfășurarea unei ample campanii de testare a populației.

Material comandat de Partidul Alianța Liberalilor și Democraților – ALDE, Cod unic de identificare al mandatarului financiar 41190002, Realizat de SC Smeoreanu Press SRL

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…