Pe blogul său, judecătorul Cristi Dănileț spune niște lucruri care te fac să-ți fie teamă să mai trăiești în România.

El se referă la deja celebrul caz Rarinca, femeia care a făcut 191 de zile de arest preventiv și a fost apoi declarată nevinovată.

Iată ce scrie Dănileț.
„Nu ştiu acum dacă în soluţionarea acestei cauze cineva a comis vreo încălcare de lege, respectiv dacă şi cui se poate imputa faptul că inculpata a stat în arest şi ulterior a fost achitată. Dar opinia publică trebuie să cunoască că motivele de arestare sunt diferite de motivele de condamnare şi că este greşit să se creadă că cineva arestat va fi şi condamnat în mod automat, căci în felul acesta ar dispărea rolul procesului. După cum trebuie să se ştie că este posibilă condamnarea la închisoare a unei persoane cercetată în libertate, sau achitarea unei persoane arestate, ceea ce nu implică automat culpa magistratului.”

Să judecăm acum şi noi ce spune domnul judecător.

Nu se poate imputa nimănui faptul că un om a stat în arest preventiv şi apoi a fost eliberat ca nevinovat. Sau, mă rog, spune că nu ştie acum dacă se poate imputa.

Afirmă apoi că motivele arestării şi condamnării sunt diferite, ca şi cum între ele nu ar trebui să existe nicio legătură. Pe româneşte, poţi fi arestat pe degeaba.

Vizavi de preşedinta ÎCCJ Livia Stanciu şi de procurorul şef al DNA Laura Codruţa Kovesi, domnul judecător ţine să fie plin de amabilitate:

“Pe de o parte cele două doamne nu au vreo culpă în cele petrecute în cauză pentru că: şeful DNA nu a instrumentat dosarul inculpatei, iar preşedintele ICCJ a acţionat ca victimă, nu ca magistrat.”

Aşadar, făcând un denunţ calomnios Livia Stanciu a acţionat ca victimă (?) nu ca magistrat (?). Dacă omora un om, acţiona nu ca magistrat, ci ca un criminal. Evident, doar că vinovăţia omului impietează asupra credibilităţii magistratului.

Desigur, ştiinţa dreptului este complexă dar ea nu poate căpăta ontologie, nu poate fi o realitate opusă realităţii. Cânnd cineva face închisoare nevinovat fiind, există magistraţi vinovaţi, iar orice altă interpretare este scolastică şi ţine de apărarea breslei.

Oricum ar sta însă lucrurile în cazul Rarinca, observăm în România o adevărată obsesie a magistraţilor de a interzice comentarea deciziilor lor. Trebuie să-i anunţă pe cei care gândesc astfel că Justiţia este doar una dintre puterile statului, iar puterea legislativă şi presa au tot dreptul de a provoca dezbateri pe seama unor hotărâri judecătoreşti.

Obligatorie mi se pare respectarea hotărârii, nu idolatrizarea ei.

Citiţi opiniile lui Cristi Dănileţ aici.