Klaus Iohannis refuză să respecte hotărârile Curţii Constituţionale care i-a cerut să ia act de îndată de demisiile minştrilor de la Dezvoltare şi Transporturi şi să motiveze refuzurile desemnării miniştrilor propuşi.

Acelaşi Iohannis nu acceptă propunerea guvernului cu privire la şeful Statului Major al Armatei. Fidelizându-l pe generalul Ciucă, cel pentru care Iohannis a semnat prelungirea ilegală a mandatului, preşedintele lasă şi Armata, alături de Dezvoltare şi Transporturi, într-o situaţie de provizorat. Interesant este că Iohannis refuză numirea generalului Scarlat, reprezentantul României la NATO şi UE, ceea ce pare un semnal al unui gând de resurecţie locală.

În aceeaşi situaţie se află şi procurorul general al Republicii, propus spre suspendare şi a cărui legalitate în funcţie se află între două ape.

Se spune că aceste grave turbulenţe sunt un efect al războiului constituţional pe care Iohannis îl poartă cu PSD, dar mi se pare că s-a intrat într-o nouă fază, care nu mai are de a face cu statul de drept.

Nu cred că exagerez sau speculez spunând că asistăm la debutul insidios al unei lovituri de stat, fiindcă ce altceva poate să însemne nerespectarea legii fundamentale care este Constituţia.

Se creează astfel o primă breşă constituţională prin care se pot strecura din ce în ce mai multe nenorociri, inclusiv declararea de către Iohannis a stării de urgenţă pe motiv că democraţia şi economia de piaţă sunt în pericol.
(Constituţia, art. 93, 1) Preşedintele României instituie, potrivit legii, starea de asediu sau starea de urgenţă în întreaga ţară ori în unele unităţi administrativ-teritoriale şi solicită Parlamentului încuviinţarea măsurii adoptate, în cel mult 5 zile de la luarea acesteia.
(2) Dacă Parlamentul nu se află în sesiune, el se convoacă de drept în cel mult 48 de ore de la instituirea stării de asediu sau a stării de urgenţă şi funcţionează pe toată durata acestora).

Din acel moment, existenţa unui şef de Stat Major fidel este decisivă pentru Klaus Iohannis.

Oricum, ceea ce se întâmplă nu miroase a bine şi pare urmărirea, pas cu pas, a unui scenariu de preluare prin forţă a puterii de către Iohannis şi statul paralel, plus sponsorii, sub acoperirea unui guvern marionetă al opoziţiei.

Gheorghe Smeoreanu