Domnule Liviu,

În dialogul pe care l-am avut la un post local de televiziune, aţi susţinut cu o seninătate suverană că preşedintele Klaus Iohannis a fost cumpărătorul de bună credinţă al unei case de la un proprietar despre care s-a dovedit că a folosit acte false. Aţi spus cam aşa. Dacă eu cumpăr o maşină de la un individ şi apoi se dovedeşte că individul era un infractor care furase maşina, nu am eu nicio vină. Apoi, pentru a puncta cu un croşeu, aţi întrebat: Dar cu casa lui Dragnea din Brazilia, cum rămâne ?

În discuţiile de la televizor nu obişnuiesc să vin cu documente, ori să le caut pe picior folosind Google. Consider că atât eu, cât şi interlocutorii mei sunt oameni informaţi şi de bună credinţă, puntându-ne referi pe cât de liber, pe atât de corect la o anumită bază de date mutual acceptată.

De unde să ştiu că dumneavoastră nu aţi dorit să citiţi dosarul Iohannis ? Ori l-aţi citit şi nu aţi dorit să credeţi ceea ce vedeaţi cu ochii ? Ori, pur şi simplu, consideraţi că într-o bătălie politică pot fi falsificate anumite dovezi ?

Oricum aţi fi gândit, vă asigur că aţi procedat ca un falsificator care apără pe cineva care a fost falsificator.

Pe scurt.

Iohannis şi nevasta nu au cumpărat respectiva clădire, ci au primit-o de la statul român erijându-se în moştenitori. (Pentru rigoare, au cumpărat o parte, de la cei cu care au acţionat de conivenţă pentru a fi consideraţi moştenitori). Într-o primă fază, au folosit un testament declarat fals în justiţie, apoi o adeverinţă de rudenie declarată, la rândul ei falsă. Nu s-ar fi întâmplat însă mai nimic dacă nu ar fi existat nişte bieţi oameni care apucaseră să cumpere de la statul român o parte a clădirii neţionalizate şi nu au acceptat să îşi piardă proprietăţile. Aceşti bieţi oameni, ca să repet expresia, au acţionat în instanţă şi au ajuns să dovedească faptul că soţii Iohannis au luat prin fals şi uz de fals aceastră clădire sau spaţiu comercial.

Nu îmi permit să vă trimit la surse, stimate coleg, dar vin cu un scurt fragment din motivarea Hotărârii rămase definitive a Curţii de Apel Braşov:

„Instanta de apel a infirmat buna-credinta a subdobanditorilor cu argumentele expuse in considerentele hotararii si, dupa cum se observa chiar din motivele de recurs formulate de recurentii-parati cu privire la sustinerea bunei-credinte si a erorii tertului asupra calitatii transmitatorului, pentru a se stabili o alta situatie juridica relativ la calitatea subdobanditorilor, contrara celei retinute in apel, e nevoie de verificarea unor imprejurari de fapt, de reinterpretarea probelor ce au condus instanta de apel la aceasta solutie, deci de stabilirea unei alte stari de fapt, ceea ce nu se poate realiza in cadrul prezentului recurs, cale de atac ce nu are caracter devolutiv si nu ii sunt aplicabile prevederile art. 304/1 Cpc.”

Acestea fiind faptele, îmi pun cîteva întrebări. Nu le-aţi cunoscut, nu le-aţi recunoscut în cadrul discuţiei sau, pur şi simplu, a la guerre comme a la guerre când este vorba despre #rezist ?

Domnule Liviu,

Nu v-am scris public de dragul de a vă scrie, aş vrea o explicaţie din partea dumneavoastră. Am cedat în cadrul emisiunii deoarece nu avea sens să polemizam o oră întreagă, dar lucrurile nu puteau rămâne astfel. Familia prezidenţială nu a cumpărat o casă de la un vânzător escroc, aşa cum aţi dorit să înţeleagă telespectatorii, ci a folosit pentru a dobândi casa, prin retrocedare, documente false.

Aş spune chiar că există un risc în ce priveşte România, fiindcă cine s-a folosit o dată de un fals, poate să recidiveze.

Aceste este, în fond, motivul pentru care insist pe subiect.

În aşteptarea răspunsului, dacă poate exista unul drept şi cinstit, vă salut cu amiciţie.

Gheorghe Smeoreanu