10 lucruri minunate pe care societatea civilă le cere Preşedintelui şi Parlamentului

Scrisoare deschisă către Președinte și Parlament

 

Organizaţiile semnatare ale acestui apel propun un set de măsuri fezabile şi neutre politic, ce pot fi adoptate rapid (până la finalul anului) şi care răspund direct agendei celor care au ieşit în stradă să ceară o mai bună guvernare.

 

Pentru preşedintele Iohannis

 

1. Desemnarea unui premier credibil şi cu voinţă pentru a introduce schimbarea de profunzime cerută de români atât în noiembrie 2014 cât şi în noiembrie 2015.
Demisia lui Victor Ponta şi Gabriel Oprea doar pentru a fi înlocuiţi de consilieri ai lor nu este ceea ce se cere sau ceea ce dv aţi promis celor ce v-au ales. Dacă preţul pentru o schimbare reală vor fi alegerile anticipate, atunci aşa să fie.

 

Pentru Parlament și premierul nou investit

 

2. Revenirea la alegerea primarilor şi preşedinţilor de consilii judeţene în două tururi de scrutin, pentru a înlătura pericolul de oligopol al partidelor mari. Termen: 10 decembrie.

 

3. Anularea mandatelor celor 552 primari şi 4791 consilieri migratori pe OUG 55/2014.

CCR a declarat măsura neconstituţională, însă Parlamentul refuză de aproape un an de zile să pună situaţia în ordine, plasându-se astfel în afara legii. Termen: 1 decembrie.

 

4. Dizolvarea actualelor Comisii de Control SRI și SIE din Parlament și desemnarea unor parlamentari credibili, care să efectueze anchete serioase și să ofere explicații publice pentru activitățile serviciilor secrete, plus un control bugetar eficient. Termen: 1 decembrie.

 

5. Înlocuirea actualului Avocat al Poporului cu o persoană competentă, neutră politic şi aptă să-şi îndeplinească mandatul în interes public. Termen: 1 decembrie.

 

6. Aprobarea înființării Agenției Naționale de Gestionare a Bunurilor Sechestrate. Termen: 10 decembrie.

 

7. Respingerea inițiativelor existente în Parlament care vizează slăbirea mecanismelor de luptă anticorupție. Termen: 1 decembrie.

 

8. Întărirea DNA și a Parchetelor prin oferirea posibilității tehnice de a efectua interceptări, pentru a nu mai depinde de tehnica SRI.

 

9. Premierul învestit să procedeze urgent la demiterea şefilor de companii publice cu probleme legale (cazul CE Oltenia).

 

De asemenea, şefii numiți prin încălcarea legii (OUG 109/2011 privind managementul profesionist) la companii precum CFR Marfă, CNADNR, Aeroporturi București, CN Hunedoara și altele trebuie demiși și noii şefi numiţi prin respectarea deplină a criteriilor de selecţie şi profesionalism cerute de OUG 109. De la aplicarea acestei ordonanțe, modificată recent, nu trebuie să existe niciun fel de excepţii. Termen: 1 decembrie.

 

10. Premierul învestit se angajează să decăpușeze companiile de stat (care au datorii cât bugetele sănătății și educației la un loc), precum și la continuarea procesului de profesionalizare și depolitizare a managementului companiilor de stat. Termen: 10 decembrie.

 

Propunem Președinției stabilirea unei proceduri transparente de desemnare a reprezentanților societății civile la consultările convocate pentru data de 6 noiembrie sau altele viitoare, prin utilizarea de instrumente online de dezbatere.

 

ExpertForum (EFOR)
Centrul Român pentru Politici Europene (CRPE)
Grupul pentru Dialog Social (GDS)
Asociaţia Română pentru Cultură, Educaţie şi Normalitate (ARCEN)
Asociația Pro Infrastructură

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…
Combo penal: Un argeșean a fugit din arest cu o mașină furată și a parcat-o…

Urmează o știre cu o succesiune pe cât de absurdă, în egală măsură de amuzantă. Un bărbat de 50 ani,…

Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului
Sport și demonstrații de arte marțiale, la Topoloveni, în cadrul Săptămânii Europene a Sportului

Elevii Liceului Tehnologic Topoloveni au participat, joi, 24 septembrie, la activități sportive organizate în cadrul Săptămânii Europene a Sportului –…

Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie
Performanță la SJU Pitești: cazuri complexe prezentate la Congresul Național de Cardiologie

Activitatea echipei din cadrul Laboratorului de Angiografie și Cardiologie Intervențională al Spitalului Județean de Urgență Pitești, coordonată de dr. Elvis…

Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…
Șofer din Argeș, reținut în Gorj, după ce a intrat cu mașina într-un magazin. Era…

Un bărbat de 50 de ani, din comuna argeșeană Bârla, a fost reținut de polițiștii din Gorj după accidentul provocat…

Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…
Nu vă speriați dacă auziți explozii în zona fostei Uzine de Sodă Govora! Sunt demolări…

Locuitorii din zona de sud a municipiului Râmnicu Vâlcea sunt avertizați că, începând de astăzi, 24 septembrie, în zona fostei…