Așadar, m-am gândit să sinucid doar răul din mine.
am încercat asta și n-am reușit
să separ binele de rău,
așa încât o voi face de-a valma.
Consideră aceste cuvinte drept un prost scris
bilet de adio,
dacă l-aș fi scris frumos,
aș fi pierdut adevărul.
Tot ce e convingător în aparență
convinge de contrariul,
tot ce dăruiești e meschin,
tot ce cucerește e aplaudat.
Degeaba ne frecăm coapsele
pentru a aprinde scânteia dreptății,
du-te, mă duc, părerea de rău
este doar o politețe, se pare.
Interzise să fie frumusețile,
nimic nu e mai otrăvitor,
a fi generos înseamnă
a sfida materia până în nucleul nucleului ei.
Ah, ce ne place să adunăm lucrurile bune
uitând că ne facem zestre pentru nimic,
dacă vezi sângele meu curgând pe undeva,
nu îl opri, fă-mi acest bine, te rog.
Posibil să apar și eu în urma sângelui meu,
atunci, sărută-mă și lasă-mă să trec,
fă-mi cu mâna cum ne-a învățat viața,
fa-mi cu mâna cum ne-a învațat, de fapt, moartea.
Aș avea încă multe de spus, o descriere a nebuniei,
mă opresc însă aici și strecor doar cuvântul acela,
scaun, masă, aer, dor, pietre, râuri, lasă, lasă,
atât am putut scrie, vine un val de tăcere de la big bang.

























Lasă un răspuns