Cât timp am fost ziarist sub comuniști, am trăit o suferință morală tot mai greu de suportat. Simțeam că îmi sunt afectate nu doar mintea și sufletul, ci și trupul, printr-un mecanism psiho-somatic imposibil de controlat. Semnele nevrozei erau evidente, inima, stomacul, coloana vertebrală începuseră să sufere și, după patru ani de presă de partid, mă gândeam că nu voi reuși să depășesc vârsta de 40 de ani. Mecanismul nevrotic apărea nu din certitudinea că trăiesc într-o societate strâmbă, ci tocmai din incertitudinea pe care această societate o genera în plan moral. Pe de o parte, îmi era clar că sunt sprijiniți membri mai puțin dotați ai națiunii, ceea ce putea fi, până la urmă, întemeiat pe un anumit umanism, iar pe de altă parte realizam că pentru ca acest sprijin să poată fi menținut este nevoie de un eșafodaj de minciună foarte sofisticat, alienant, mortal în cele din urmă pentru cei ce aspirau să fie oameni în sensul simplu dar deplin al cuvântului.

Acum, am ciudata impresie că suferința morală e cu mult mai mare. Minciunile de azi nu au acoperire în nicio formă de umanism, fie el și strâmb. Eșafodajul manipulării nu susține nici măcar egalitarismul fariseic de odinioară, ci doar o imensă rețea de grupuri de interese care își simte amenințată libertatea. Fiindcă numai fantasma celulei neaerisite și frustrările adiacente pot motiva răstălmăciri cinice de genul cărora avem parte azi la fiecare pas.

Așa stând lucrurile, îmi rezerv dreptul la supraviețuire simplificând până la valorile ultime și indubitabile.

„Geniul Carpaților” avea măcar o vagă spoială de marxism-leninism, în vreme ce actualul președinte interimar nu are decât filosofia chiulului și combinațiilor politice. „Savanta de renume mondial” are azi un corespondent perfect într-un premier care și-a plagiat doctoratul și cărțile publicate. Aproape că nu văd nicio diferență morală între Ceaușescu și „sinistra sa soție”, pe de o parte, Ponta și Antonescu, pe de altă parte. Ba chiar i-aș înţelege mai ușor pe primii, roade seci ale unui trecut „revoluţionar”, ale unei utopii destul de generalizate, ale unor omagii naţionale şi internaţionale. Pe când aceştia doi, de azi, ce sunt ? Îmi e imposibil să găsesc un alt răspuns decât acela că sunt impostori de înalt nivel şi nimic mai mult.

Credeam cu toţii că nu poate fi închipuit un regim mai imoral decât regimul Ceauşescu. Iată-l inventat astăzi de Ponta, Antonescu şi acoliţii lor răsplătiţi cu funcţii. De la PCR până la USL sunt destule regimuri suspecte, precum cele ale lui Iliescu ori Băsescu. USL ambiţionează însă să devină cel mai suspect regim, un PCR mai tolerant dar mai corupt. Un PCR din UE. Atât şi nimic mau mult.