Citind acest titlu, cititorii mei se vor împărţi în trei categorii. Unii vor considera că, în sfârşit, mă autodenunţ. Într-adevăr, articolele mele sunt adeseori îndreptate împotriva USL, dar şi împotriva PRM şi PNG, ba chiar împotriva PP-DD, aşadar sunt, la propriu, un duşman al poporului.
Alţi vor considera că este vorba despre o ironie, că fac trimitere la epoca totalitaristă, când această sintagmă îi desemna pe chiaburi, pe burgheji, pe cei care fugeau din ţară, pe dizidenţi. Pe puţinii dizidenţi.
Nu cred că sunt numeroşi cei care vor ghici că mă refer la piesa lui Ibsen intitulată chiar aşa: “Un duşman al poporului”. Personajul principal, dr Stockmann, se revoltă împotriva ignoranţei şi ipocriziei maselor, contra refulantei morale victoriene.
Ştiţi ce zice dr Stockmann ? Luaţi-o la fugă, fiindcă spune ceva înfiorător, o chestiune pe care eu totuşi o cred adeseori adevărată. Minoritatea are întotdeauna dreptate zice personajul, zice Ibsen.
Să fim corecţi şi să spun că dramaturgul norvegian era un pic anarhist şi afirma chiar că ar participa la o revoluţie care ar aboli conceptul de stat şi ar instaura principiul liberului arbitru. Eu nu mă gândesc în niciun caz să-mi însuşesc această idee. Îmi însuşesc însă, ba chiar practic, ideea că minoritatea are întotdeauna dreptate. “Ce este majoritatea ? se întreba Ibsen. Masa ignorantă. Inteligenţa aparţine întotdeauna minoritiţii”.
Ce ne facem cu asemenea idei ? E treaba dumneavoastră dacă sunteţi ori nu de partea lor, eu însă trebuie să recunosc că sunt. Cu un amendament, totuşi. Minoritatea are întotdeauna dreptate, numai că ea trebuie să se supună majorităţii, ori să încerce să capete agrementul acestei majorităţi. Pentru a-l obţine, sărmana minoritate trebuie să devină populistă.
În ultimul său discurs în faţa Parlamentului, preşedintele Traian Băsescu a susţinut necesitatea măririi salariilor bugetarilor de la 1 iunie a.c.
Quod erat demonstrandum.

























Lasă un răspuns