Românii se plâng permanent de sărăcie.
Când te plângi, trebuie să o faci către cineva. Către cine se plâng românii ?
Către stat.
Plânsul național are drept motiv o judecată:
-Merităm mai mult și ni se oferă foarte puțin.
Românii se cred incapabili genetic de a fi săraci, uitând că popoare mai mari și mai pline de glorie trăiesc vremuri cu mult mai grele.
Să revenim însă la ținta jelaniei: statul.
Statul numit România este organizat de români cam în aceleași condiții în care celelalte state sunt organizate de popoarele lor. Se înțelege că această organizare este istorică, suferă influențe externe etc.
Aristotelic vorbind, noi suntem cauza situației în care ne aflăm. Noi, fiecare, luați individual.
Nu votăm, votăm fără să ne informăm, alegem greșit.
Organizarea greșită a statului pornește de la votul greșit.
Tot greșit ne organizăm: viața, studiile, familia, banii, educația copiilor.
România ocupă locul 55 din 60 de state prezente topul competitivității realizat de Institutul Internaţional pentru Managementul Dezvoltării (IMD) din Elveţia. În ultimul an, țara noastră a coborât cu 2 locuri, ajungând la minimumul ultimilor 11 ani.
Cauza ? Greșelile de mai sus.
Concluzia:
Suntem exact la fel de săraci sau de bogați pe cât merităm.
Să ne plângem, dar în oglindă !
(Foto: mugetarileluifrantz.ro)

























Lasă un răspuns