Am simţit întotdeauna că orgiile sunt recomandabile. Cum zice o şansonetă: „ c/est bon pour le temperament de s/evader de temps en temps.” Depinde însă de ceea ce înţelege fiecare prin cuvântul orgie.

Pentru mine, o orgie este punerea laolaltă a mai multor senzații tari din care, la nevoie, poate lipsi sexul. Orgia mea preferată, dintre cele asexuate, este să merg la Paris, să beau seara o bere pe Champs Elysees, iar dimineața să ajung în România și să urc imediat în munți, unde, la un foc lângă cort, să privesc întreaga noapte cerul cu un pahar de vodcă în mână. Dacă în acest cocktail orgiastic este pus și ingredientul erotic, doar a doua zi, după răsăritul soarelui, atunci e cu atât mai bine.

Alte orgii de-ale mele ar fi combinarea focului din sobă cu concertul în re major pentru vioară de Brahms și niște ochi verzi, ori melanjul psihic dintre o zi petrecută cu Platon și plecarea, la orele nopţii, cu mașina, spre Viena. Ca variație, pot combina un Platon cu un meci Real – Barcelona.

Recenta călătorie în Africa mi-a prilejuit multe asemenea contrapunctări. O noapte fierbinte la Dakar, iar dimineața un zbor în Insulele Capului Verde, pentru ca seara, îmbătat de oboseală, să iar masa în Cafeneaua lui Rick de la Casablanca.

O justificare neașteptată a predilecției mele pentru asemenea orgii, pe care le recomand ca specialist în psihosomatică, o găsesc, iată, la Mircea Eliade: ”Sensul abscons al orgiei rituale acesta era: contopirea tuturor lucrurilor, suprimarea tuturor limitelor, suspendarea oricăror forme, a oricăror distanţe şi discriminări”.

Recomand călduros orgiile.