Cele două ore pe care le petrec în direct, seară de seară, la VTV mă obosesc cumplit. Este vorba despre o oboseală morală care se încarnează, se transformă într-una fizică. Observ la unii dintre interlocutorii meu atâta frică de adevăr, atâta străduinţă în ipocrizie, atâta lipsă de logică şi de idei încât îmi pică realmente faţa, ajung acasă clătinându-mă pe picioare.

Din fericire, îmi revin repede, deîndată ce am ieşit de pe orbita acelor oameni şi schimb câteva cuvinte cu cei normali, senzaţia aceea de oboseală morală/mortală dispare ca şi cum nu ar fi fost.

Desigur, sunt seri când plec de la televiziune cu un tonus perfect, când simt că nu muncesc, ci doar mă bucur de discuţii. Din păcate, astfel de seri sunt destul de rare.