O noapte de pomină

 

 

 

 

 

Puțin după miezul nopții, am auzit că unul dintre câini dă ocol pe la ferestrele cabanei și plânge de ți se rupe sufletul. Am coborât.

Era Thory, cel mai mare dintre cei trei lupi.

L-am luat după gât și mi-a povestit cât de mult o iubește pe cățelușa Woolfy, care face nazuri. Cred că am vorbit mai mult de o oră, mi-a dat detalii, s-a tânguit, m-a luat și el în brațe.

I-am explicat că asta-i viața.

După întâmplare, n-am mai putut dormi și am recitit ”Eternul soț”, micul roman dostoieveskian. În adolescență, la prima lectură, nu înțelesesem nimic, fiindcă nu știam nici cum este să înșeli, nici cum e să fii înșelat.

Se spune că nu poți scrie romane fără să ai o experiență de viață, dar cred că asta se potrivește și cititorilor, adică nu poți înțelege bine un roman complex fără să fi pătimit una și alta.

În fine, Velceaninov nu e mare personaj, nici Trusovski, dar romanul e genial prin sondarea psihologiei cuplului pe care îl formează amantul și soțul încornorat. Se pare că se produce un transfer, ca în cura psihanalitică.

În fine, ideea este că am terminat cartea la 6 dimineața, ceea ce pentru un doctor poate suna rău.

Poate suna rău pentru oricine care mă consideră un om la locul lui.

Nu sunt.

Dar de data asta, vinovați au fost, în ordine, câinele Thory cu povestea lui de amor, și marele Dostoievski, cu altă poveste.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…
Din Vâlcea pe podiumul Londrei: Doi soți vâlceni au câștigat titlul de „Peisagistul Anului 2026”…

O familie de vâlceni stabilită de mai mulți ani în Marea Britanie demonstrează că excelența și seriozitatea românească nu cunosc…

Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…
Trei tineri s-au rătăcit noaptea în munți. Au fost găsiți după 45 de minute de…

Trei tineri din Craiova, doi băieți și-o fată, toți în vârstă de 20 de ani, s-au rătăcit sâmbătă seara în…

Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate
Instrucțiuni pentru depozitarea deșeurilor și utilizarea noilor insule ecologice digitalizate

       Cum se folosesc noile insule ecologice?        -Acționați mânerul din partea de jos a cuvei de deschidere!        -Nu…

Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână
Poezie, muzică, credință și mistere istorice, în programul Centrului Cultural Pitești din această săptămână

Centrul Cultural Pitești propune, în perioada 5-9 octombrie, o săptămână cu spectacole de muzică, întâlniri literare, prelegeri de istorie, discuții…

Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie
Primăria Ștefănești: Se primesc cereri pentru ajutorul de încălzire și suplimentul pentru energie

Începând cu 1 octombrie 2026, Direcția de Asistență Socială din cadrul Primăriei Orașului Ștefănești primește cereri pentru acordarea ajutorului pentru…