Faptul că sunt un țăran al lecturii, nicidecum un boier, se adeverește prin aceea că de când mă știu am dorit să scap de James Joyce.

Haideți să vă dau un exemplu de nebunie hermeneutică, luat de la mare altitudine, recte de la ”Canonul” lui Harold Bloom: ”Joyce reușește să compună un personaj din Hamlet și Ulise prin dublare. Poldy este atât Ulise, cât și fantoma tatălului lui Hamlet, Stephen este atât Telemachus, cât și tânărul Hamlet, iar Poldy și Stephen împreună sunt Shakespeare și Joyce”.

Pa, la revedere !

Totuși, pentru că sunt un țăran încăpățânat al lecturii, am făcut rezervare la avion pentru Dublin, trăgând nădejdea că mă voi întoarce un pic mai mai curat, mai spălat.

Plecăm marți seara.

Până voi vedea cum stă treaba, mărturisesc că, după opinia mea, în rai se citesc ”Doamna cu cățelul” și alte povestiri de Cehov, iar în iad, ”Oamenii din Dublin” și, supliment de ispășire, ” Finnegans Wake”.

Joyce mă încurajează spunând că Dublin are o natură mult mai frumoasă decât ce a văzut el prin alte țări, dar am memoria bună și știu că altundeva a zis că acest oraș e o paralizie sau o hemiplegie.

Vă confirm/ infirm la întoarcere.

Așa, de reîncălzire, am recitit ”Doi tineri galantoni”: ”Pe când treceau grilajul de la Trinity College, Lenehan dădu fuga pe stradă și se zgâi în sus la ceas”.

Mda, bine.

Am făcut o rezervare pentru Biblioteca de la Trinity College, să vedem ”Cartea lui Kells”, dar mai ales grilajul acela, dacă o mai fi în picioare.

Nu vreau să mă vedeți prea cuminte și studios, așa încât mărturisesc că avem rezervare și la Jameson Distillery.

Miercuri, plouă la Dublin.

Gheorghe Smeoreanu