În fotografie, atmosfera calmă din redacţia primului cotidian privat din România, „Curierul de Vâlcea”. Erau primele zile ale lui 1990. Lucram în sufrageria mea. Nu uram pe nimeni, încercam să facem presă, să o reinventăm.
Când perdeaua din spatele mesei de lucru a fost dusă la spălat, apa s-a făcut neagră. Fumam enorm, cred că toţi.
Eram săraci, dar cinstiţi, munceam 18 ore pe zi, dar credeam că presa înseamnă curăţenie sufletească şi adevăr, echidistanţă şi obiectivitate.
În ce mă priveşte, cred acest lucru şi acum. Atâta doar că lucrurile s-au împuţit realmente, au apărut aventurierii presei, justiţiarii ei, smidocţii, fustraţii ei fără leac. Merg însă înainte, ştiu ce am de făcut.
Lasă un răspuns