Trăiesc o toamnă mai frumoasă ca la Vivaldi, mă rog, zic şi eu, încercînd să sugerez că simt o armonie pe care nu am mai simţit-o de cîţiva ani. Probabil că doctoratul acesta în care m-am implicat total, precum şi munca în presa din două judeţe (comparaţiile pe care le pot face sînt ideale pentru simţurile gazetăreşti) îmi convin de minune, mă ţin în priză. Citesc ca nebunul romane româneşti, fac emisiuni la Vâlcea pînă la miezul nopţii, scot o gazetă doar a mea, liberă de orice presiuni şi imputări. Peste toate, m-am împăcat cu ideea că nu mai e nimic de făcut, că trăim într-o lume nedreaptă, într-o ţară furată, că doar presa mai atenuează puţin nenorocirea, însă doar puţin, fiindcă e vîndută, în mare parte, clasei politice cu care formează sistemul politico-mediatic, putred sau în curs de putrefacţie pe întreaga planeată. Democraţia şi manipularea sînt surori gemene.Studioul televiziunii de la Rm. Vâlcea se află la parterul hotelului în care dorm două nopţi pe săptămînă şi ambele, studioul şi hotelul, sînt într-un cartier în care am trăit odinioară zece ani, la o sută de metri de apartamentul în care am locuit, am iubit, am citit un deceniu. Am făcut poze de la fereastra hotelului, pentru a privi locul acesta încă o dată şi încă o dată, pentru a încerca să înţeleg de ce mi se pare străin, după 15 ani, de ce eu însumi îmi par un venetic în zona asta care, altădată, însemna „acasă”.

În beci, au apărut damigenele cu ţuică din prunele grădinii mele şi fierbe vinul stors din via mea. Locul acesta , Albota, nu îmi va deveni niciodată străin.