Dacă priveşti prea mult în infern, infernul începe să te privească şi el pe tine. Cred că am auzit chestia asta într-un film şi mi s-a părut că spune ceva despre mine şi lumea politică din provincia mea.

Încep probabil să semăn nu cu un politician sau altul, ci cu lumea lor inconsistentă, nevrotică, alienantă. Lipsa valorilor autentice, a reperelor, adaptabilitatea meschină par a mi se fi transmis prin osmoză şi de multe ori mă simt de parcă eu aş fi această lume şi ar trebui să dispar.

Încerc să mă opun mareei murdare prin lecturi îndepărtate de ceea ce se întâmplă, apoi le abandonez abandonându-mă presei, după care revin, într-o oscilaţie obositoare.

Totuşi, paradoxal ori nu, îmi place această situaţie, această permanentă încercare se salvare, fiindcă presimt că aşa e omeneşte, că totul pare a avea măcar un pic de-a face cu mântuirea.