Constantin Preda este unul dintre puţinii mei eroi

 

 

 

 

 

 

Constantin Preda e un poet vulcanic ce nu se mai opreşte din erupţie şi ameninţă să ne îngroape în lava poeziei, să ne găsească viitorimea încremeniţi în caraghioasele noastre poziţii cotidiene.

Îl citesc pe Facebook şi de multe ori sunt blocat în Preda şi mă găseşte nevasta dus cu pluta în lumea lui poetului.

Acum, Constantin Preda a mai scos o carte, una cu două titluri perfect compatibile : Pictor de biserici/ Melancolia unui nud.

Cărţi şi iar cărţi scoate Constantin Preda, pe care îl bănuiesc că ar vrea să construiască un univers din cărţile sale. A făcut deja cerul şi pământul, duhul lui s-a plimbat peste ape în volumele de până acum, probabil urmează lumina, despărţirea cerurilor, verdeaţa, animalele, omul şi gata, în ziua a şaptea se va odihni şi Demiurg Preda.

Trebuie să recunosc faptul că lumea lui Preda e mai bună decât lumea lui Dumnezeu, ceea ce este un paradox fiindcă Dumnezeu l-a făcut pe Preda.

Constantin Preda este un poet – preot, practic nu scrie, oficiază. În vreme cei noi, oamenii de rând, desvrăjim cu încăpăţânare, el vrăjeşte lumea iar şi iar, ţinându-ne piept.

Se luptă cu noi şi pentru noi poetul, profetul Costantin Preda, pe care îl urmez câteva clipe, zilnic, citindu-l pe net, pentru a mă întoarce, vai mie, la condiţia în care sunt.

Poetul Constantin Preda este unul dintre puţinii mei eroi.

Gheorghe Smeoreanu

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului
Amenzi pentru bicicliști și trotinetiști, în centrul Piteștiului

Bicicletele și trotinetele nu au voie pe zona pietonală din centrul Piteștiului, iar polițiștii locali dau amenzi celor care ignoră…

Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș
Fiica fostului politician Cazimir Ionescu a fost găsită moartă într-o locuință din Argeș

O tânără de 22 de ani, fiica fostului om politic Cazimir Ionescu, a fost găsită moartă, miercuri dimineață, într-o locuință…

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide la 1 septembrie
Bazinul Olimpic Pitești se redeschide la 1 septembrie

Bazinul Olimpic Pitești se redeschide publicului, începând cu data de 1 septembrie 2026, după revizia tehnică și lucrările de întreținere…

Deputatul Ovidiu Popa, veste excelentă pentru consilieri locali și județeni. ”PSD a reparat astăzi o…
Deputatul Ovidiu Popa, veste excelentă pentru consilieri locali și județeni. ”PSD a reparat astăzi o…

PSD a reparat astăzi o eroare legislativă care risca să lase mii de consilieri locali și județeni fără mandate! Camera…

VIDEO. Accident mortal pe DN 7. Un șofer bulgar a murit
VIDEO. Accident mortal pe DN 7. Un șofer bulgar a murit

Un bărbat de 57 ani, cetățean bulgar, a murit în urma unui accident rutier produs aseară, pe DN 7, în…