Într-una dintre aceste plibări nocturne, ne-am oprit în faţa uşii unui bar de streeptease.

– Intrăm ?

Acum îmi dau seama că în zilele şi nopţile petrecute cu Anca nu cred ca vreunul dintre noi să fi spus vreodată nu la rugămintea sau simpla intenţie a celuilalt. La naiba cu toate editorialele din revistele de lifestyle care te îndemnă să spui nu cît mai des pentru a-ţi confirma propriul eu, noi doi, cel puţin, nu ne încadram în paradigmă. Anca era cea care impusese implicit şi discret această convenţie de a spune amîndoi, permenent, da, era felul ei de a fi, arta ei comportamentală şi vă jur că exerciţiul acesta nu este deloc simplu şi nici uşor, fiindcă întotdeauna celălalt trebuie să fie atent ce anume cere, deoarece i se va oferi, se va trezi cu dorinţa satisfăcută în braţe, ca să zic aşa, ceea ce poate fi de multe ori o povară. Ca să nu mai spun că, mergînd alături de Anca din satisfacere în satisfacere a oricărei dorinţe, dintr-un da într-altul,eu eram cel care trebuia să îmi controlez permanent solicitările, conştient că, dacă greşesc, oricare da poate fi şi ultimul auzit din gura acestei femei. Sînt sigur că dacă un bărbat aude cuvîntul nu rostit de Anca, pînă să se dezmeticească bine nu o mai are în preajmă, ca şi cum acest cuvînt ar deveni, spus de ea,o rostire magică de autodistrugere, ori de mutare în alt timp şi alt spaţiu.

Cum poţi construi o întreagă relaţie pe da ? Anca demonstra că se poate, cred că e singura femeie din lume capabilă de o asemenea performanţă şi mă întreb dacă nu cumva părinţii ei o crescuseră astfel, spunîndu-i da permanent, obligînd-o să îşi construiască singură aupra-egoul, plasa aceea deasă de interdicţii conştiente ori inconştiente cu care noi ceilalţi sîntem înveliţi şi învăluiţi de cînd ne naştem. Oricum s-ar fi întîmplat, îmi era clar că nici ea, la rîndul ei, nu cerea şi probabil nu ceruse niciodată nimic din ceea ce nu i se putea oferi, evitînd frustrările, făcîndu-şi sacul acela pe care toţi îl purtăm în spinare şi pe care îl numim inconştient, în cea mai pura tradiţie a psihanalizei, cît mai uşor, chiar uşor ca un fulg. Poate din această pricină reuşea să aibă ţinuta aceea dreapta, priciară, starea ei relaxată în care părea să nu obosească niciodată.

Am intrat în clubul destul de mizerabil, cu dansatoare grase şi lăsînd impresia de necurăţenie, eram singurii clienţi şi ne-am aşezat la masa din faţă, cea pe care, probabil, în nopţile de glorie ale stabilimentului, şi-o disputau purtătorii de brăţări şi coliere groase. Am cerut vodcă proastă, un pahar mare, eram hotărît să o provoc pe Anca, să o scot din starea ei de permisivitate pe care probabil că nu o mai suportam deoarece îmi conferea mai multă libertate decît puteam duce. Nu îl citise, sînt sigur, pe Sartre dar parcă îl punea în aplicare ca un discipol fanatic, făcîndu-mă să simt că libertatea e o povară, la asta mă gîndeam cînd chelneriţa cu sînii evident excesiv de mari ne-a adus mie vodca şi ei eternul suc de kiwi, fiindcă numai aceasta bautură a bea Anca. De ce ? Probabil fiindcă e singurul suc a carui culoare verde bate în albastru, de ce altceva ?

Eram în plină exercitare a liberului meu arbitru şi eram decis să merg pînă la capăt, chiar riscînd să nu mai fiu niciodată găzduit în casa ei albastră. Voiam să greşesc cumplit, de moarte, să fac, vorba regelui Lear, ceva teribil, dar ce anume nici eu, ca şi el, nu puteam şti. Trăiam starea de încordare a lui Dmitri Karamazov, cel uimit că Dumnezeu încă îl mai suportă pe pămînt şi hotărît să se facă insuportabil, doar, doar divinitatea îşi va deschide gura şi va vorbi, în sfîrşit, de la egal la egal cu el. Voiam să o fac pe Anca să mă dispreţuiască explicit, ori dacă nu cel puţin implicit, să îmi arunce măcar o privire dezaprobatoare, să mă învrednicească măcar cu întoarcerea scîrbită a feţei de la ceea ce aveam să fac ori să spun. Voiam să îi provoc fisuri, poate chiar să o sparg în cioburi, simţind că numai astfel aş putea-o avea, ciob cu ciob, fiindcă să o am în întregul ei mi se părea ca deja eşuasem şi mă îndreptam spre cea mai mare înfrîngere. Voiam să îmi ruşinez, să îmi pîngăresc şi în cele din urmă să îmi răstorn zeul în ţărînă.

Folosind prilejul că ne aflam în acel bar murdar şi cu curve evident ieftine am început să îi povestesc întîmplări din viaţa mea cu prostituate, fabulam pe alocuri, îngroşam tuşele pentru a mă tăvăli în mocirlă, pentru a fi, pentru prima oară cu ea, porc, un porc de om

„Eram o dată la Bogota, fusesem în Chile şi în Peru, unde femeile sînt destul de urîte, corcitura dintre cuceritori şi incaşi a ieşit prost, ce să-i faci, aşa încît eram nefutut de vreo două săptămîni, înţelegi, Anca ? Ori la Bogoga am văzut încă de pe aeroport că lucrurile stăteau cu totul altfel, columbienele sînt superbe, înalte, majestuoase, măslinii, sexoase cît cuprinde, aşa încît mi-am dorit să aduc una în cameră la mine, chiar dacă stăteam la un hotel înconjurat de armată, cu soldaţi din doi în doi metri cu mîinile pe trăgaci, din cauza gherilelor, ştii tu, gherilele acelea care se ocupă cu droguri, cu răpiri, de diferite ideologii şi stiluri de acţiune, ei bine, în hotelul acela se intra cu parolă, apoi cu trei cartele, una pentru uşa se la intrare, alta pentru lift şi a treia pantru apartament şi poate asta m-a incitat, mai pe şleau spus m-a excitat cel mai mult, încît am luat legătura o o reţea de oferit plăceri şi am fost mîndru de asta de parcă cine ştie ce fapte eroice comiteam. Droguri şi prostituţie suna incitant şi am reuşit să o trec pe frumoasa columbiancă de soldaţi, să îi fac o copie a cartelelor mele, iar apoi am stat la fereastră cu ea o noapte întreagă, eram pe la etajul douăzeci şi ea îmi arăta pe care străzi te împuşcă, pe care te violează, pe care eşti ca şi răpit, dacă eşti emerican ori european. Îmi mînca ciocolata şi napolitanele din frigider, îmi bea coca şi apa minerală şi îmi povestea despre familia ei şi meseria ei, apoi, spre dimineaţă mi-a spus: senor, ar fi cazul să mă răsplătesc, iar eu ce crezi că am făcut, mă asculţi ? Am refuzat, însă ea a insistat în esperando-ul nostru, fiindcă eu nu vorbesc spaniola,iar eu nu vorbea engleza, ier eu am lăsat-o să se desfăşoare şi, cînd era goală puşcă, am văzut că pe fiecare şold are tatuată cîte o jerbă de trandafiri, în culori diferite pe stîngul faţă de dreptul, o, ce spectacol magnific, ce orgasm estetic, înţelegi tu Anca ? Iar altădată eram la Beijing şi acolo am vrut să îmi petrec noaptea cu o fată, numai că în barul de la periferie în care m-a plasat taximetristul cu ochii oblici care nu pricepea o boabă englezeşte, încît am fost nevoie să îmi ating organul, înţelegi, ca să îl fac pe el să priceapă, erau numai fete mongole cu un fel de crustă pe pielea lor, splendide dar parcă îmbrăcate în platoşe epidermice, încît am fugit, ori poate nu am fugit, cine mai ştie, poate că m-am destrăbălat cu ele ca un mongol de pe timpul lui Ogodai, îţi voi povesti o dată cum a scăpat Viena de la cucerire fiindcă a murit acest Ogodai la timp. Mă asculţi ? Dacă mă asculţi, atunci află că am negociat cu toţi peştii din New York, am închiriat o limuzină Lincoln cu un negru la volan şi eu fumam trabuc, beam Jack cu gheaţă şi discutam cu ei coborînd puţin şi în silă geamul maşinii, îi puneam să le aşeze pe trotuar pe toate tîrfele lor, una lîngă alta, ca la şcoală, ca la armată şi nu mi-a plăcut niciuna, ori poate vreuna mi-a plăcut, poate, nici eu nu mai ştiu, consideră că da, că m-am tăvălit şi cu ea ori cu ele, că am vizionat cîteva zeci curve, precum la fel am făcut şi la Geneva, au ei acolo vreo trei străzi, una lîngă alta, una cu europence, una nu africance şi alta cu negrese, e un spectacol, probabil că asemenea străzi sînt şi în iad, în fine, cele mai frumoase curviştine sînt, după opinia mea la Washington, chiar lîngă Casa Albă, fiindcă obrazul subţire, nu-i aşa, cu cheltuială se ţine…”

Mă îmbătasem, fără îndoială. Dar oare fusesem suficient de porc ? Anca nu îşi schimbase nici măcar postura în cele două sau poate trei ore în care mă scălămbăisem, grohăisem, devenisem turgescent ca un penis enorm, cu cap de om, vai, cu un cap ce semăna cu al meu, poate era chiar al meu.

– Fetele nu au obosit, a remarcat Anca referindu-se, evident, la dansatoarele care într-adevăr continuau să îşi facă numărul, atît a spus şi a adăugat că pantofii lor sînt cam incomozi pentru dans, oare de ce nu îşi aleg pantofi mai potriviţi ?

Cînd am ieşit din hruba roşie, m-a luat de mînă, cred că nu din tandreţe sau poate, visez eu acum, tocmai de aceea, ori fiindcă mă clătinam, nici eu nu ştiu cîte pahare de vodcă băusem pentru a porciza cît mai convingător.