Să fii bun în exces este o formă de fanatism la fel de gravă cu a fi rău în exces.

Nu cred că bunătatea exagerată mântuiește pe cineva, fiindcă eșuează în mândrie.

Nu exclud că Lucifer a fost excesiv de bun.

Sed licet Iovi, non licet bovi.

Vrei să-L egalezi pe Dumnezeu în bunătate, atunci nu faci altceva decât să te îndrepți spre iad.

Sfinții nu sunt nici buni, nici răi, contrar opiniei curente, ei fiind dincoace sau dincolo de bine și de rău.

Nu voi cădea în păcatul didactic de a afirma că idealul stă în echilibru, fiindcă idealul nu există.

Spun însă că binele făcut nu trebuie nici măcar numit, fiind singurul lucru de pe lume care piere o dată ce îi dai nume.

Binele ca bine nu trăiește, el poate fi cel mult ceva nedefinit.

De aici deruta hamletiană a celor conștienți:

„Astfel mişei pe toţi ne face gândul:
şi-astfel al hotărârii proaspăt chip
se gălbejeşte-n umbra cugetării.
Iar marile, înaltele avânturi…
de-aceea se abat din cursul lor…
Şi numele de faptă-l pierd.”

La dracu`!