1. Pe unii dintre colegii cu care mă conflictualizez şi polemizez dur îi simpatizez. Faţă de Petre Tănăsoaica simt mai mult decât simpatie, ne leagă 35 de ani de amintiri şi un ziar la construcţia căruia am lucrat împreună, „Curierul de Vâlcea”. Pentru Romeo Popescu nutresc o oarecare admiraţie, fiindcă şi-a construit o gazetă temută şi inconfundabilă ca stil, „Vocea Vâlcii”. Tânăra despre care am scris de curând foarte muşcător, Iulia Cojocaru, de la „Bitpress.ro” are, din punctul meu de vedere, o înclinaţie specială pentru presă şi o tenacitate admirabilă. Sunt însă şi indivizi care mă înjură şi pentru care nu pot avea niciun strop de căldură şi vibraţie, cum ar fi, de la Vâlcea, Eduard Dulăcioiu, iar din Argeş, Mihai Alexandrescu şi Dan Donoiu. Au un stil onctuos şi resentimental, par a nu se putea detaşa de propriile frustrări, eu, cel puţin, aşa îi percep, ceea ce nu înseamnă că nu m-aş putea înşela.

2. Citesc foarte puţin literatură, probabil nu mai mult de zece romane pe an. Cândva, din fericire, am citit aproape tot ce era important, clasicii, de la Homer la Goethe, de la Dante la Joyce,de la Shakespeare la Dostoievski, pe unii de mai multe ori şi foarte atent, dar acum înregistrez mari lacune. Cu greu am reuşit să duc până la sfârşit o carte a lui Le Clezio sau una a Hertei Muller. La 56 de ani, prefer lecturile istorice, memorialistice, de politologie, de fizică popularizată, de teologie. Să nu uit ! Romanele româneşti interbelice pe care le parcurg pentru doctorat sunt aparte, simt că le citesc sau recitesc din datorie, pentru a-mi face fişe.

3. Sunt deprofesionalizat în toate domeniile în care am urmat studii universitare sau post-universitare. Nu am ţinut pasul cu evoluţia psihologiei, am neglijat lecturile şi meditaţia teologică, iar de chestiuni legate de demografie sau demografie istorică nu m-am mai atins. Nu aş face faţă, în acest moment, într-un post din aceste domenii, ba chiar aş risca să mă fac de râs.

4. A fost o vreme când mergeam destul de des în restaurante, iar uneori exageram cu alcoolul. Era pe timpul când discuţiile politice se făceau în cârciumă, iar contractele de publicitate se negociau la bar.În plus, fiindcă contribuiam la reinventarea presei în România, gradul de anxietate era foarte ridicat şi alcoolul era anxiolitic. Acum, aceste vremuri s-au dus, ies rareori, fiindcă nu mai simt fiorul acelui început de libertate şi pentru că nu mai am timp.

5.Am o slăbiciune poate exagerată pentru femei.Ţin minte că unui colonel care insista, pe vremuri, să semnez un angajament cu Securitatea i-am motivat refuzul prin faptul că nu pot rezista tentaţiilor sexuale şi risc să mă deconspir în faţa unei femei frumoase. A râs, dar era purul adevăr. Totuşi, de la o vreme, reuşesc să îmi controlez acest defect, am chiar un fel de tratat de neproliferare a aventurilor cu mine însumi.

6. Am avut o căsătorie dramatică, dar profunzimea sentimentelor şi temperatura înaltă a atracţiei reciproce, precum şi bunul simţ de a nu deranja pe nimeni mă fac să cred că nu trebuie să dau seamă nimănui despre chestiune, aceasta fiind şi atitudinea celeilalte persoane. Aşa încât propun să ne lase în pace cei care se consideră informaţi în acest domeniu, nu de alta, dar e posibil să fie pe lângă subiect, ba mai mult, să nu fi trăit niciodată atât de minunat. Apoi, să ridice piatra doar cei care…

7. Nu îmi place să apar în public şi nici la televizor. O fac doar pentru că acestea sunt exigenţele meseriei. Nu sunt sigur nici că presa ar fi pasiunea vieţii mele. Dacă este să vorbesc despre pasiuni, muzica clasică şi filmele bune înseamnă cu mult mai mult decât jurnalismul, ba chiar şi decât lectura, dacă este să fiu sincer pe deplin.