Daca as fi un om important al planetei, / sa zicem presedintele Americii, / as da dispozitie sa se preleveze probe / cu ADN-ul lui Mircea Barsila si sa fie / trimise in spatiul cosmic. / / in acest fel, eventualele civilizatii / care mai bintuie prin Univers ar putea lua la cunostinta / de tot ce a mai bun / in speta umana. / / Daca as fi un om si mai important al planetei, / un fel de stapin al ei, / as da dispozitie sa i se permita lui Mircea Barsila / sa faca dragoste cu cele mai frumoase / femei de pe pamint si sa aiba cu ele copii, / in asa fel incit / un cit mai mare procent din generatiile viitoare / sa contina ADN barsilian. / Aceasta a doua chestiune luati-o ca pe o gluma, / totusi, una care stiu ca i-ar face placere / omului despre care vorbesc. / / Citeam in „National Geographic” / ca foarte multi dintre noi, cei de azi, / avem materie genetica de la Gingis Han, / fiindca mongolul acesta nu a stat / degeaba in viata lui si a creat urmasi / pe banda rulanta. / De aici mi-a venit ideea aceasta cu Barsila Han, / cadou ideatic de ziua lui. / / Pentru mine, Mircea Barsila / este o fiinta care nu este, / e ca un concept si in serile noastre, / cind stau fata in fata cu el, / imi vine sa il ating / pentru a ma convinge ca e real, / ori sa ii reprosez ca e / o iluzie de om. / / Eu insumi si aproape / toti oamenii pe care ii stiu / existam prin accentuarea / unora dintre trasaturile noastre, / in vreme ce Mircea exista / intr-un fel special, prin tot. / / Ca sa fiu mai explicit, as spune ca / nu cunosc alt om care, / daca ar umbla cu inconstientul la vedere, / nu ar produce nimanui / repulsie. / / Fiindca nici macar / in inconstientul sau / Barsila nu cred sa aiba vreo fantasma / care sa necinsteasca frumusetea lumii / vazute si nevazute. / / Mircea Barsila nu e poet / in sensul in care scrie poezii, / el insusi fiind un poem masculin / care a binevoit sa poarte buletin / si costum de culoare maro. / / Exista oameni-proza si oameni-teatru, / oameni-metafora si oameni-injurie, / nu cunosc pe altcineva in afara de Mircea / care sa fie fara sa arate ca este. / / Citeodata, imi recita versuri de ale sale / si atunci am impresia ca le stiam de la nastere, / ca mi le mai recitasera cindva / laptele mamei si buzele primei iubiri, / gura pruncului si intiia cruce vazuta de mine, / la o troita, in copilarie. / / Cind Mircea Barsila tace, / se preface in pauza dintre doua batai de aripi / ale unui inger pierdut printre noi. / / La multi ani, Mircea Barsila, / sa stii ca te pup pe toate manuscrisele tale / si iti imbratisez toate cartile, / dar mai ales te strig si iti spun: / Mircea, lasa-ne si pe noi sa fim, / da-ne si noua o firimitura / de la ospatul existentei tale!Semnatura: