In ultima vreme, intr-un saptaminal proaspat aparut pe piata, am putut citi citeva articole de tip ancheta care, la prima vedere, ar trezi invidia oricarui jurnalist. Cu un mare aplomb, redactorii de la noua publicatie pun laolalta numere de dosare, hotariri judecatoresti, nume de persoane implicate in diferite procese despre care nimeni nu stia nimic, totul prins intr-un montaj palpitant menit sa duca la concluzia ca o anumita persoana cu functie importanta in judet isi ia micul dejun, prinzul si cina in compania doamnei Coruptie. Trebuie sa recunosc faptul ca ziaristii care semneaza si gireaza respectivele articole au talent cu carul, pentru ca frazele curg limpede, argumentele se string in jurul faptasului precum latul in jurul gitului unuia atirnat in streang. Sub povara muntilor de dovezi, victima acestor materiale de presa e sortita sufocarii, pentru ca in marele lor profesionalism redactorii respectivi nu-i lasa condamnatului nici o ferereastra prin care sa respire.Fac o paranteza pentru a spune ca ma gindesc cu nostalgie la vremurile cind eram doar cititor de ziare, nu si facator al acestora. Pe vremea aceea, credeam ca tot ce zboara se maninca si rindurile asezate frumos pe coloane de gazeta imi trezeau un respect apropiat de veneratie. Altfel stau insa lucrurile acum, cind am imbatrinit mesterind la articolele mele si corectindu-le pe ale altora. Acum, sint mai sceptic in ceea ce priveste onestitatea si profesionalismul asa-ziselor anchete.Revenind la cele aparute in proaspatul saptaminal argesean, remarc strict profesional ca anchetele respective nu contin niciodata punctul de vedere al celui acuzat. Nu i-ar fi greu unui redactor sa ii faca o vizita personajului despre care scrie, ori macar sa ii dea un telefon, pentru a-i cere opinia, macar dintr-o pura curiozitate, ca sa nu mai vorbesc despre o minima deontologie. Poate ca asa ar face redactorul, daca ar fi vorba despre o reala ancheta de presa. Nefacind acest lucru, inseamna ca este vorba despre altceva si anume despre scrisul dupa dictare. Muntii de procese verbale, de hotariri judecatoresti, de date si nume ii sint aduse redactorului la botul calului, cum se spune. Ziaristul nu se misca din birou fiindca totul ii vine gata pregatit, el nu mai trebuie nici sa mestece aceasta mincare, trebuie doar sa o infulece.Cine sint cei care mesteca informatia in locul jurnalistului,dindu-i-o doar spre inghitire ? Deducem usor ca este vorba despre oameni politici, consilieri, adversari dintr-un partid adversar celui incriminat. Ca intotdeauna in politica, acestia cred ca doar ei au dreptate, ca doar punctul lor de vedere este cel just, restul fiind…coruptie. Din pacate, jurnalistul angajat sa aranjeze in pagina asa-zisele anchete se multumeste sa scrie dupa dictare, bucuros ca poate sa para pe cit de informat, pe atita de feroce. Cind ai insa ochiul format, vezi usor ca tigrul care sare din pagina e de fapt un pisoi care papa lapte.