Joi, 17 iulie, încă de la prima oră, poliţişti din cadrul inspectoratelor de poliţie ale judeţelor Argeş şi Olt, au desfășurat 26 percheziţii. În urma acestora au fost depistate şi ridicate mai multe bunuri care, cel mai probabil, proveneau din furturi: televizoare, generatoare, aparate de sudură, radiocasetofoane, 4 m.c. material lemnos şi trei arme. Au fost conduse pentru audieri, la sediile I.P.J. Argeş şi Olt, 14 de persoane.
Șapte dintre acestea sunt bănuite că în noaptea de 14.07 a.c. ar fi săvârşit o infracţiune de tâlhărie pe raza comunei argeșene Merişani.
Tot cu această ocazie, la domiciliul lui Florin G. de 29 ani, din comuna Bârla, judeţul Argeş, a fost identificată o armă neletală, care avea elementele de identificare şterse şi pentru care tânărul nu a putut prezenta documente legale.
Prin ordonanţa Parchetului de pe lângă Judecătoria Slatina, a fost dispusă și punerea în mişcare a acţiunii penale faţă de 3 persoane, pentru săvârşirea unor infracţiuni de executarea sau folosirea de instalaţii clandestine în scopul racordării directe la reţea sau pentru ocolirea echipamentelor de măsurare.
La activităţi au participat şi jandarmi.
























Lasă un răspuns