Strict pentru câțiva vâlceni: Vedeți-vă, măi, de ale voastre !

În luna aprilie, trei ziare din zona Argeș – Vâlcea au reușit să se plaseze între primele 100 de publicații din țară după numărul de cititori unici.

Este vorba despre:

Criterii politice, cu 142.158 de cititori (locul 58)

Vocea Vâlcii, cu 69.432 cititori (locul 89)

Curierul zilei, cu 54.556 (locul 97).

Pentru publicul din aceste două județe, aș vrea să comentez puțin aceste cifre.

În țară, sunt peste 1000 de ziare, mai bune sau mai rele. Greu de găsit un criteriu de evaluare.

Totuși, după numărul cititorilor pe net, Criterii politice este pe un loc bun, oricum, pe cel mai bun loc din cele două județe. Iar asta nu o spunem noi, o spune situl www.trafic.ro, pe care îl poate consulta oricine.

Iar cât se vând ziarele pe hârtie, inclusiv ediția noastră print din ziua de luni, ce să mai vorbim, e vorba de picături în ocean.

Ei bine, sunt unii editori de jurnale din zonă care ar vrea să ia în balon cifrele astea, fiindcă nu le convine cum stau ei. Când noi avem zeci de mii de cititori pe săptămână, ei au câteva sute, iar altora le e frică să se înregistreze pe trafic.ro ca să nu se facă de râs.

Acestor șmecheri care fentează meseria și chibițează politica fiindcă nu le place munca le spun că numărul de cititori nu pică din pom, că să te faci citit de zeci și sute de mii de oameni în abundența de informații de azi necesită muncă și profesionalism, ba chiar și sacrificiu, dacă termenul nu e prea grav.

Evident, nu suntem noi și colegii de la Vocea Vâlcii sau Curierul zilei din Pitești vreo forță națională. De pildă, săptămâna trecută, am avut 0,68 % din piața presei scrise din România. Cele trei ziare amintite trec însă de 1,5 %, ceea ce e, totuși ceva. Mai ales că dacă scoatem din calcul Ziarul de Vâlcea, Viața Vâlcii, Arena Vâlceană, Ancheta și Ziarul Profit (ultimele două din Argeș) restul lumii e pe ducă, nu fac toți, la un loc, un procent.

Trebuie să fim serioși și să vorbim pe cifre, așa cum sunt ele.

Spun asta fiindcă unii se uită în conturile noastre și își pun problema de ce avem contracte în zonă.

Îi rog să își vadă de treaba lor și să se străduiască să treacă de 0,01 %, apoi mai vorbim.

Mai mult, văd că și alții, la care nu ne așteptam, sunt invidioși. Să-și vadă și ei de mucii lor, cum se spune, că noi nu ne uităm în farfuria altuia, să vedem ce mănâncă.

În fine, mă opresc aici, deocamdată, cu toate că îmi doresc o discuție, fie ea și dispută, pe niște teme.

Deocamdată, unora le spun să se apuce de muncă serioasă, să se lase de șmecherii publicistice. Iar celorlalți, să aibă grijă, că egoismul și invidia de doi lei fac din om neom.

În ce ne privește, mulțumim cititorilor.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări
Incendiu puternic, la Budești: o casă și mai multe anexe au fost cuprinse de flăcări

A fost o noapte grea pentru o familie din localitatea vâlceană Budești, după ce un incendiu izbucnit, în jurul orei…

Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești
Restricții și trasee deviate pentru autobuzele Publitrans, duminică, la Half Marathon Pitești

Publitrans 2000 informează că duminică, 17 mai, ca urmare a desfășurării competiției sportive Half Marathon Pitești, circulația autobuzelor din municipiul…

Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”
Duminică, restricții de circulație, cu ocazia desfășurării „Pitești Half Marathon”

Primăria Municipiului Pitești informează cetățenii că duminică, 17 mai 2026, în intervalul orar 09:00 – 13:00, va avea loc competiția…

Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ
Primăria Vaideeni: Procedura de semnare a documentației pentru acordarea despăgubirilor TRANSGAZ

ANUNȚ: Despăgubiri TRANSGAZ Primăria Comunei Vaideeni informează cetățenii vizați de proiectele de infrastructură desfășurate de SNTGN TRANSGAZ SA cu privire…

Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…
Primarul Florinel Constantinescu: Călimănești aniversează 638 de ani de la prima atestare documentară (20 mai…

Călimănești – 638 de ani de atestare documentară La 20 mai 1388, marele voievod Mircea cel Bătrân consemna pentru prima…