Spirulina activează celulele care luptă împotriva cancerului

Spirulina este o algă bogată în substanțe nutritive, descoperită în lacurile alcaline din America de Sud și Africa. Până să-i fie descoperite toate secretele, această plantă a constituit parte importantă din regimul alimentar al numeroaselor comunități locale.

La începutul anilor 70, au fost realizate primele studii referitoare la spirulină și apoi a fost transferată în sfera suplimentelor naturale. Odată cu dezvoltarea tehnologică, oamenii de știință au ridicat spirulina la rangul de panaceu, datorită proprietăților sale incredibile de vindecare.

Recent, cercetătorii au descoperit un compus, conținut de spirulină, care este capabil să detecteze celulele canceroase, încă din stare incipientă, și apoi să le ucidă. Acest compus lucrează în cel mai simplu mod posibil, odată ajuns în organismul uman activează sistemul natura de apărare împotriva celulelor canceroase și astfel boala nu se mai poate dezvolta.

Specialiștii din cadrul Departamentului de Microbiologie și Imunologie din cadrul Universității Hokkaido din Japonia, au realizat studiul prin care se confirmă că spirulina activează celulele naturale ucigașe, care luptă împotriva cancerului. Studiul a fost efectuat pe o serie de șoareci de laborator cărora li s-a introdus suplimentul de spirulină în condițiile în care aceștia dețineau numeroase țesuturi cancerigene.

Stupefiați, oamenii de știință japonezi au realizat că încă de la prima doză de spirulină, așa numitele celule ucigașe naturale au fost activate și organismul lupta singur împotriva maladiei. S-a mai constata și faptul că nivelul de citotoxicitate din organismul șoarecilor a crescut extrem de mult. Acest fapt a fost cel care a indicat că organismul se pregătea pentru câștigarea luptei împotriva celei mai cumplite maladii care există în prezent.

În afară de lupta împotriva cancerului, consumul zilnic al spirulinei aduce multe alte beneficii. Printre acestea se numără: conţine toţi acizi graşi esenţiali, are de 7 ori mai mult calciu decât laptele, are de 6 ori mai multe proteine decât ouăle, bogată în fitonutrienţi si antioxidanţi, întăreşte sistemul imunitar, îmbunătăţeşte digestia, reduce oboseala, creşte rezistenţa fizică, este detoxifiant natural, creşte energia organismului, controlează apetitul, menţine sănătatea sistemului cardiovascular, contribuie la sănătatea ficatului şi a rinichilor, bun antiinflamator.

sursa: www.efemeride.ro 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…