Ultimele evenimente m-au convins de faptul că România are trei categorii de cetăţeni.
Oamenii, adică noi.
Sub-oamenii, adică şpăgarii politici, traficanţii de influenţă, cei care joacă baschet când ţara e sinistrată, incompetenţii clientelari, mogulii penali, mincinoşii guvernamentali, loazele parlamentare şi toţi cei din acelaşi aluat.
Extratereştrii, adică procurorii DNA şi judecătorii de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.
Nu ştiu de pe ce planetă au venit aceştia din urmă, dar se vede de departe că sunt cu totul şi cu totul speciali.
Să ai atâta curaj încât să trimiţi în judecată miniştri, să ai atâta determinare încât să pui după gratii indivizi care se consideră deasupra tuturor, milionari care te pot cumpăra pe tine cu tot neamul tău şi cu toţi urmaşii tăi, să nu-ţi pese de cine le sunt stăpânii, iată trăsături care mă extaziază şi mă uimesc.
Este ca şi cum o civilizaţie extraterestră ar dori să ne salveze trimiţându-şi reprezentanţii să se facă procurori şi judecători în România.
Când intră în acţiune astfel de oameni, pare că nimic nu îi va împiedica să curăţe această ţară de sub-oameni.
Cândva, în cartea de istorie, aceşti procurori şi judecători vor avea un capitol special, alături de alţi eroi ai neamului românesc.
























Lasă un răspuns