Râmnicu Vâlcea/Noua Putere din Consiliul Local ia partea leului!

După arestarea primarului Râmnicului, Emilian Frâncu, viceprimarul cu atribuţii de primar, Ion Gigi Matei, a început războiul cu liberalii. Şedinţă după şedinţă, din Adunările Generale ale Acţionarilor şi din Consiliile de Aministraţie au loc ,,epurări” politice. Cea mai recentă a avut loc, ieri, şi a vizat Adunarea Generală a Acţionarilor de la ETA SA. 

 Până mai ieri, Consiliul Local era reprezentat în Adunarea Generală a Acţionarilor de la ETA SA de cinci consilieri: Vasile Cocoş, Ion Gherghinaru, Bogdan Pruteanu, Bogdan Costinescu şi Liviu Boban. La solicitarea viceprimarului cu atribuţii de primar Ion Gigi Matei, aleşii râmnicenilor i-au revocat, ieri, pe cei cinci, alegând alţii în locul lor. Cei vizaţi, printre care consilierul local Bogdan Pruteanu, au invocat criterii politice, nu neîndeplinirea mandatului dat: ,,Îmi pare rău că n-aţi anexat şi procesele verbale, ca să vedeţi că atât eu, cât şi Liviu Boban ne-am îndeplinit mandatele, iar acum suntem schimbaţi pe criterii politice” 

În final, după numărarea voturilor, sorţii au dat câştig de cauză lui Carmen Preda (19 voturi), Adinei Dobrete (17 voturi), Mariei Bobeanu (16 voturi), lui Iulian Voicu (14 voturi) şi lui Marin Olteanu (15 voturi).

Bogdan Costinescu s-a mulţumit cu 9 voturi, prea puţin pentru a-şi păstra postul, Bogdan Pruteanu şi Mihai Persu, cu 10 voturi.

Şi, astfel, s-a ajuns în situaţia în care trei doamne au reuşit să ia ,,faţa” bărbaţilor, într-o firmă aproape ,,rezervată” lor!   

După şedinţă,  consilierul local Bogdan Pruteanu a anunţat că nu va da în judecată Consiliul Local, pentru schimbarea sa din AGA.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Pitești. Vezi străzile afectate

Societatea Apă Canal 2000 SA va opri furnizarea apei potabile în Pitești, miercuri 28 octombrie, între orele 9:00 – 13:00,…

O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…
O vâlceancă a tăiat brățara electronică de supraveghere și a aruncat-o pe fereastră. A fost…

O femeie de 33 ani din Râmnicu Vâlcea a fost reținută pentru 24 de ore, după ce ar fi încălcat…

Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania
Rețea de proxenetism, destructurată. Percheziții în Argeș și Constanța, tinere exploatate în Germania

O amplă afacere ilegală de trafic de persoane și proxenetism, organizată pe criterii familiale, a fost demascată în urma unei…

Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…
Președintele CJ Vâlcea Constantin Rădulescu: O zi bună tuturor! Sfântul Dimitrie cel Nou să ne…

Să fie vremea de azi bună ca să fie iarna blândă! Astăzi este despre credință, smerenie și bunătate. Îl prăznuim…

Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…
Sâmbătă, 31 octombrie, Teatrul ”Anton Pann” prezintă spectacolul „Antinomia Majordomului – Transmisiunea unei revoluții de…

Teatrul Anton Pann din Râmnicu Vâlcea are plăcerea de a aduce în atenția publicului spectacolul „Antinomia Majordomului”, o meditație scenică…