Râmnicu Vâlcea/ Elicopterul, ultima salvarea!

De două ori în decurs de câteva ore, în Râmnicu Vâlcea a aterizat un elicopter SMURD, la solicitarea Unităţii de Primiri Urgenţe, din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă. 

Printr-un proiect cu finanţare europeană, fiecare dintre zonele geografice ale României a fost dotată cu un elicopter SMURD, care să facă mai uşor transportul bolnavilor grav către clinicile universitare. Oltenia are un asemenea elicopter, dar numeroasele cazuri existente fac, deseori, imposibilă prezenţa lui în toate locurile.

De acest lucru, s-au convins şi medicii vâlceni, astăzi, când au avut nevoie, la primele ore ale dimineţii, de un transport rapid. Directorul Unităţii de Primiri Urgenţe, dr. Florin Nicolae, a explicat: ,,Azi de dimineaţă, pe DN 7, în zona localităţii Budeşti, un şofer care, probabil a adormit la volan, a intrat într-un tir. Victima avea numeroase traumatisme, motiv pentru care am solicitat un elicopter, pentru a fi trasportată la Spitalul Floreasca, din Bucureşti. Din păcate, elicopterul din Craiova era la o altă intervenţie, aşa că am fost ajutaţi cu un elicopter din Bucureşti”. Câteva ore mai târziu, un bătrân a fost transportat şi el cu un aparat similar, care a aterizat pe terenul de fotbal al Bazei Sportive Oltchim. De această dată, şi-a făcut datoria elicopterul din Craiova. Cazuri precum cele înregistrate astăzi nu sunt atât de rare, cum v-aţi fi aşteptat. ,,În fiecare săptămână avem două-trei cazuri”, a concluzionat dr. Florin Nicolae, de la UPU. 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…
Omor descoperit după patru ani, în Vâlcea. Un bărbat dispărut în 2022 ar fi fost…

Un bărbat din comuna Crețeni, dispărut în urmă cu patru ani, ar fi fost ucis, iar trupul său ascuns într-o…

Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale
Mâine se oprește apa în cartierul piteștean Trivale

Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în municipiul Pitești, cartierul Trivale, în ziua de joi, 27…

Apel urgent pentru donare de sânge!
Apel urgent pentru donare de sânge!

Sorega Anca Ionela, locuitoare a orașului Mioveni, are nevoie urgentă de sânge. Acasă o așteaptă cei doi copii ai săi,…

Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest
Ultimul weekend de promenadă pe Bulevardul Dacia se încheie cu Mioveni Color Fest

Aproximativ 400 de persoane s-au înscris la Mioveni Color Fest, eveniment aflat la prima ediție, care va avea loc duminică,…

Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!
Au început înscrierile pentru „Toamna piteșteană” 2026!

Municipiul Pitești, prin Salpitflor Green S.A., organizează, în perioada 24 septembrie – 11 octombrie 2026, cea de-a XX-a ediție a…