Râmnicu Vâlcea/Dealul Capela, iubirea noastră!

Două asociaţii non-guvernamentale, Clubul Rotary şi Zâmbete Colorate, au încheiat un parteneriat cu Direcţia Silvică Vâlcea, pentru a igieniza Dealul Capela. Mai mult, primul dintre ele vrea să reînvie vechea alee, de la Statuia Independenţei până la Releu, ca loc de promenadă pentru râmniceni.   

,,Micul munte din Râmnic”, Dealul Capela, are toate şansele să redevină ceea ce a fost, şi mai mult decât atât. Voluntarii din două asociaţii şi-au manifestat dorinţa de a demara o amplă campanie de curăţire a pădurii, de amplasare a unei hărţi care să cuprindă cele mai frumoase trasee turistice, dar şi de igienizare a aleii cuprinse între Statuia Independenţei şi vârful dealului. Directorul Direcţiei Silvice, Gheorghe Mihăilescu, este primul care salută acest parteneriat.  

,,Cu excepţia unei suprafeţe mici de pădure, 380 de hectare de pe Dealul Capela se află în regim public. De aceea, am fost foarte încântaţi când Clubul Rotary şi Asociaţia Zâmbete Colorate ne-au propus un parteneriat. Vrem să realizăm multe lucruri, după acţiunea de igienizare care va începe mâine, la ora 10.00. Să afişăm o hartă cu traseele turistice din zonă, pentru cei  care au aflat despre locurile extraordinare care se află aici, iar Clubul Rotary intenţionează să se ocupe de ceea ce ei numesc Aleea Inimii, locul tradiţional de promenadă, situat între Statuia Independenţei şi Releu”. 

Dacă ambele asociaţii vor să ,,adopte” Dealul Capela, pensionarii din Râmnic au anunţat şi ei că vor da o mână de ajutor silvicultorilor. Până atunci, sunt tăiaţi toţi copacii culcaţi la pământ de zăpezile din iarnă, dar şi de vijeliile din ultima vreme. 

    

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze
Răspunsul logic la întrebarea dacă Oana Țoiu trebuie să demisioneze

  Analiza unor conturi de Facebook mi-a arătat că în scandalul Ponta-Țoiu opiniile au fost influențate politic într-un mod care…

Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…
Primarul Ilie Cosmin Anghelescu: ”Vă doresc sănătate, liniște și împlinire, astăzi și în toate zilele…

Stimate doamne și domnișoare, Cu prilejul zilei de 8 Martie, vă adresez întreaga mea considerație și respect. Sunteți pilonii familiilor…

Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!
Nurvil Audi: ​Să aveți o primăvară plină de orizonturi senine și călătorii fără cusur!

Un toast pentru cele care ne inspiră în fiecare zi! ​La Nurvil, credem că rafinamentul se regăsește în detalii, iar…

Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…
Deputatul Eugen Neață: Ziua Femeii, o sărbătoare a frumuseții, a responsabilității și a performanței feminine…

Astăzi este Ziua Femeii. Ziua Internațională a Femeii. Se marchează de aproape o sută douăzeci de ani, întâi pentru a…

Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!
Primarul Sorin Vasilache: Vă doresc o primăvară frumoasă, plină de lumină și speranță!

Cu ocazia zilei de 8 Martie, transmit tuturor doamnelor și domnișoarelor cele mai sincere urări de sănătate, bucurii și împliniri.…