PSD-iştii se fac de râs la Bruxelles

În urma declaraţiilor europarlamentarului PSD Cătălin Ivan, conform cărora eurodeputaţii PSD nu vor vota pentru ocuparea a unui post de vicepreşedinte al Parlamentului European de către Adina Vălean, eurodeputat PNL, doresc să trag un semnal de alarmă şi să îi acuz pe reprezentanţii PSD de trădarea intereselor României şi de mojicism politic.

Conform negocierilor şi înţelegerilor dintre grupurile politice din Parlamentul European, Partidul Popular European va propune şase candidaţi pentru funcţiile de vicepreşedinte, unul dintre aceste locuri fiind ocupat de Adina Vălean, reprezentant PNL, iar Socialiştii europeni vor propune trei persoane pentru funcţiile de vicepreşedinte, una dintre acestea fiind Corina Creţu, reprezentant PSD. Astfel, avem şansa ca România să aibă două poziţii de vicepreşedinte al Parlamentului European, funcţii foarte importante, care ar putea constitui un avantaj pentru România, dacă suntem maturi şi inteligenţi. 

Declaraţia lui Cătălin Ivan este iresponsabilă şi ne arată gândirea antidemocratică şi caracterul meschin al reprezentanţilor PSD, care nu înţeleg că ocuparea a două posturi de vicepreşedinte al Parlamentului European, de către doi reprezentanţi ai României, ar fi benefică pentru ţară, pentru prestigiul şi imaginea noastră. Orice om politic cu minimă cultură va susţine cu toată forţa ambele candidaturi, indiferent de coloratura politică sau de interesele politice din ţară sau de moment. Astfel de declaraţii ne demonstrează, dacă mai era nevoie, că reprezentanţii PSD îşi urmăresc doar interesul personal şi de partid, chiar dacă afectează interesul naţional, ceea ce denotă iresponsabilitate. Sunt curios care este poziţia lui Victor Ponta legat de acest subiect, că doar el la promovat pe Ivan pe cele mai înalte culmi ale socialismului european.

 

Preşedinte PNL Vâlcea,

Deputat Cristian Buican 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn” (21 iulie)
Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de la Mănăstirea Dintr-un Lemn” (21 iulie)

Începând cu anul 2026, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a înscris în Calendarul Bisericii Ortodoxe Române Sărbătoarea „Cinstirea Icoanei Maicii Domnului Grabnic-ajutătoarea de…

Senatorul Andra Bica, prezentă la Stoenești, la ziua comunei, “Pe fir de borangic”
Senatorul Andra Bica, prezentă la Stoenești, la ziua comunei, “Pe fir de borangic”

Fiecare comunitate își spune povestea prin oamenii și tradițiile care îi definesc identitatea, iar Stoenești este un exemplu frumos în…

CS Vâlcea 1924, prezent la cel mai mare Festival moto din țară, ”Ride the Vibe”! 
CS Vâlcea 1924, prezent la cel mai mare Festival moto din țară, ”Ride the Vibe”! 

Între 16 și 19 iulie, Costești devine din nou capitala moto a României — cel mai mare festival de motociclete…

Deputatul Eugen Neață: Topul liceelor vâlcene, după bacalaureat. Primul loc, Colegiul Național de Informatică Matei…
Deputatul Eugen Neață: Topul liceelor vâlcene, după bacalaureat. Primul loc, Colegiul Național de Informatică Matei…

Privesc și eu ca și dumneavoastră, panoul de final al examenului de bacalaureat, la liceele din județul Vâlcea. El arată…

F.C. Păuşeşti-Otăsău a dat startul pregătirii pentru sezonul 2026-2027 din Liga a III-a! 
F.C. Păuşeşti-Otăsău a dat startul pregătirii pentru sezonul 2026-2027 din Liga a III-a! 

Primul antrenament s-a desfășurat în condiții foarte bune, cu multă implicare, energie și determinare din partea întregului lot. Cel mai…