PSD-iştii i-au dat dreptate lui Cristian Buican în privinţa ignoranţei lui Dan Şova

Anunţul demisiei lui Dan Şova din data de 24 iunie 2014 din Guvernul Ponta din funcţia de Ministru al Transporturilor reprezintă recunoaşterea ignoranţei acestui personaj sinistru. Conform informaţiilor prezentate de către mass-media centrală, anunţul demisiei lui Dan Şova a venit în urma nemulţumirilor manifestate de către majoritatea liderilor PSD care au ajuns la vorbele deputatului Cristian Buican: Dan Şova a fost cel mai slab ministru ce a gestionat domeniul transporturilor din toată istoria României. Nepăsarea, ignoranţa, lipsa de respect faţă de lege şi principiile democratice şi reaua-voinţă sunt doar câteva din motivele pentru care Dan Şova a fost obligat să demisioneze şi pentru care parlamentarul Colegiului Nord îi solicită demisia de mai bine de un an. 

Preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican, reaminteşte vâlcenilor că din cauza acţiunilor neinspirate şi a intereselor personale ale lui Dan Şova, realizarea tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti a fost întârziat aproape doi ani de zile. Mai mult decât atât, singura ”realizare notabilă” a mandatului lui Dan Şova a fost trasarea, în toamna anului 2013, a unor ”linii roşii” pe harta ţării, dorind ca acestea să fie viitoarele trasee ale autostrăzilor din România. 

Preşedintele liberalilor vâlceni, deputatul Cristian Buican, îl acuză pe Dan Şova, chiar şi după această demisie anunţată, că a distrus constant orice şansă de dezvoltare a judeţului Vâlcea, după ce a amânat doi ani de zile realizarea tronsonului de autostradă Sibiu-Piteşti. Mai mult decât atât, există informaţii conform cărora în Masterplanul de Transport al României, demisionarul de ieri a scos din priorităţi realizarea căii ferate Vâlcea-Vâlcele (în documentul de lucru al Masterplanului realizat în timpul mandatului liberalei Ramona Mănescu această rută ferovieră era prioritară) şi a specificat că ruta prioritară de autostradă pentru trecerea Carpaţilor Meridionali este Comarnic-Braşov şi nu Sibiu-Piteşti, aşa cum solicită Uniunea Europeană şi cum este normal şi firesc. 

”Chiar dacă este tardiv, mă bucur că cei de la PSD mi-au dat dreptate în final şi l-au obligat pe Dan Şova să demisioneze. Am spus încă de acum un an, orice zi în care acest personaj sinistru se află în fruntea transporturilor din România înseamnă stoparea oricăror demersuri pentru tronsonul de autostradă Sibiu-Piteşti şi implicit distrugerea viitorului judeţului Vâlcea. Sper doar că viitorul Ministru al Transporturilor să fie un om echilibrat şi obiectiv şi că va pune umărul la realizarea acestui tronson de autostradă, prin fonduri europene. Un alt anunţ pe care eu îl consider un semn bun pentru ţară, este şi faptul că Dan Şova doreşte să fie şeful de campanie al candidatului PSD la Preşedinţia României. La cât de incompetent şi ignorant e acest personaj, va duce spre pierzanie orice candidat al socialiştilor” a declarat preşedintele PNL Vâlcea, deputatul Cristian Buican.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Sorin Grindeanu: ” România a fost „salvată” destul. Acum are nevoie de muncă, investiții și…
Sorin Grindeanu: ” România a fost „salvată” destul. Acum are nevoie de muncă, investiții și…

Pe pagina sa de Facebook, președintele PSD și al Camerei Deputaților, Sorin Grindeanu, a postat duminică următorul mesaj:   A…

Primarul Nicolae Velcea, alături de comunitate la Focul lui Sumedru din Ștefănești
Primarul Nicolae Velcea, alături de comunitate la Focul lui Sumedru din Ștefănești

Focul lui Sumedru a ars cu putere și în această seară în localitatea noastră, marcând o nouă pagină de tradiție.…

Ștefan-Ovidiu Popa, noul ministru al Transporturilor, insultat de indivizi la care răutatea se împletește cu…
Ștefan-Ovidiu Popa, noul ministru al Transporturilor, insultat de indivizi la care răutatea se împletește cu…

 Oameni proști și răi nu se găsesc doar în tabăra georgistă, așa cum cred unii. Fenomenul împletirii răutății cu prostia…

Pista de atletism din Topoloveni va avea 2.000 de metri pătrați de tartan și patru…
Pista de atletism din Topoloveni va avea 2.000 de metri pătrați de tartan și patru…

Pista de atletism de pe stadionul din Topoloveni este în curs de reamenajare, iar lucrările ar urma să fie finalizate…

Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu
Momente înălțătoare, emoție și bucurie la Albota: A fost sfințită noua biserică din Cerbu

Din cenușa unei mari încercări s-a născut speranța unui nou început. După ce a fost mistuită de flăcări chiar în…