Pleacă Chiorul, rămân orbii

BASESCU

Pentru moment, jocurile sunt făcute.

Ziaristul de investigații Daniel Befu explică pe Facebook faptul că familia lui Victor Ponta (cumnatul, mama, sora) deține o firmă de publicitate care a făcut afaceri cu Rompetrol, adică acea firmă românească,  acum kazahă, pe care premierul a scutit-o prin ordonanță de urgență de o jumătate de miliard de dolari datorie la buget.

Vine însă un sociolog (îmi scapă numele) care ne dă scris că dacă cei care nu au absolvit 8 clase nu ar avea drept de vot, PSD ar dispărea de pe scena politică.

Altfel zis, dezvăluirea ziaristului de investigații nu-și mai are rostul, cei fără 8 clase neînțelegând cum stau lucrurile.

Iar dacă, totuși, chiar și analfabeții pricep că trăiesc rău, sunt onești și pun acest fapt nu pe seama marelui partid, ci pe seama situației că sunt analfabeți.

Presupunând că, totuși, cineva fără 8 clase ajunge să afle de chestiunea cu Rompetrolul, le e suficient doar 30 de secunde lui Gâdea și Badea să le mute atenția în altă parte.

Despre Codul de Procedură Penală ? 

Îl doare în cot pe poporul fără liceu de coduri, indiferent care ar fi ele, rutiere, meteorologice sau de bune maniere.

Despre ce doriți să mai vorbim, de pildă, despre România ?

Fără 8 clase nu știi nici cu cine se învecinează țara cu acest nume.

Cum vă spuneam, stați liniștiți. Pentru moment, jocurile sunt făcute.

Să nu-mi ziceți că Băsescu a reușit, pe ici, pe colo, fiindcă un altul care să poată juca rolul Chiorului în Țara Orbilor nu mai găsim curând.

A fost un rol greu, acceptat însă tacit de Traian Băsescu și jucat cu un talent și o devoțiune fără margini.

Acum, că actorul va ieși din scenă, se sting și luminile.

Pleacă Chiorul, rămân orbii.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…

Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…
Prefectul Mihai Oprea: La mulți ani, veteranilor de război din județul Vâlcea! Recunoștință pentru toți…

Instituția Prefectului Județul Vâlcea a organizat astăzi, 29 aprilie 2026, cu sprijinul Garnizoanei Râmnicu Vâlcea, o ceremonie dedicată Zilei Veteranilor…

Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”
Minivacanța de 1 Mai, la teatru: comedii și spectacole pentru copii, pe scena „Davila”

Finalul de săptămână aduce un program variat la Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești, unde publicul este invitat la comedii savuroase,…

Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești
Un saxofonist și un violoncelist, soliștii concertului de joi de la Filarmonica Pitești

Filarmonica Pitești organizează joi, 30 aprilie, de la ora 19.00, la Centrul Multifuncțional, concertul simfonic extraordinar susținut de orchestra simfonică…

93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…
93 de milioane de lei pentru radioterapia de la Pitești: finanțarea a fost semnată, lucrările…

Consiliul Județean Argeș anunță semnarea contractului de finanțare cu Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene, în cadrul Programului Sănătate 2021–2027, pentru…