Pentru instanţele de judecată din Vâlcea nu sunt bani niciodata!

Puţine instanţe judecătoreşti din judeţul Vâlcea sunt corespunzătoare actului de justiţie! Concluzia nu aparţine părţilor din procese, ci chiar vicepreşedintelui Tribunalului Vâlcea, jud. Adrian-Mugurel Gheorghiţă.

La Drăgăşani, Horezu şi Brezoi sălile de judecată se dovedesc insuficiente pentru avalanşa de procese, iar judecătorii se înghesuiesc în birouri prea mici pentru sutele de dosare la care se lucrează. Spaţiile sunt puţine, insalubre, iar de modernizare, nici vorbă! O ştie şi vicepreşedintele Tribunalului Vâlcea, jud. Adrian-Mugurel Gheorghiţă, după cum o ştiu şi reprezentanţii Ministerului de Justiţie. 

Din păcate, de fiecare dată s-a invocat lipsa banilor, ceea ce a îngreunat achiziţionarea sau construirea de noi spaţii. O rază de speranţă vine, însă, pentru Judecătoria Drăgăşani, care s-ar putea muta în fosta Maternitate a municipiului. ,,Nu Judecătoria Drăgăşani are cea mai grea situaţie din punctul de vedere al spaţiilor, ci locul întâi este ocupat de Judecătoria Horezu. De fiecare dată ne-am lovit de lipsa fondurilor, dar se pare că pentru Drăgăşani, domnul primar a găsit o soluţie. După ce Maternitatea se va muta în Spital, spaţiul rămas liber ar putea fi folosit de instanţa de acolo”. 

Pentru transformarea spitalului în sediul unei instanţe, însă, este nevoie şi de mai mulţi bani, pe care Ministerul Justiţiei nu-i are niciodată. Vechea propunere, ca Judecătoria să se mute în sediul unei bănci comerciale, care este închisă, pare mult mai aproape de utilitatea spaţiilor. Era, însă, nevoie de 1 milion de euro, pe care ministrul nu i-a găsit şi nici nu-i va găsi! De aceea, atât justiţiabilii, cât şi magistraţii din Vâlcea vor fapte, nu vorbe! 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…
Deputatul Ștefan Ovidiu Popa: ”S-a decis în Coaliție, grație PSD, să nu se taie orbește…

Astăzi, PSD și-a impus punctul de vedere în Coaliție și a blocat măsuri care ar fi putut arunca România într-o…

Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…
Deputatul Eugen NEAȚĂ, interpelare adresată prim-ministrului Ilie Bolojan: analiza alternativelor de reformă administrativă la măsurile…

Reformă, adică ce, pentru cine și până când? A reforma: a schimba în bine, a îndrepta, a îmbunătăți. Reformă: transformare…

11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…
11 milioane de euro pentru un Mioveni mai verde: autobuze electrice, stații moderne și biciclete…

Locuitorii din Mioveni vor avea parte de un transport public mai modern și mai prietenos cu mediul. A fost semnat…

Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…
Weekend cu filtre pe trecerile la nivel cu calea ferată. Polițiștii argeșeni au dat 75…

În acest weekend, polițiștii din Argeș au ieșit pe teren pentru a preveni accidentele la trecerile la nivel cu calea…

COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază
COD GALBEN în Argeș: ninsori, viscol și vânt puternic până miercuri după-amiază

Meteorologii au emis o atenționare COD GALBEN, de care e vizat și județul Argeș, valabilă de luni, 16 februarie, ora…