Negocierile PSD-PPDD la nivel local vor fi asistate de Dragnea și Neagu

Președintele PPDD Argeș, deputatul Mihai Deaconu, ne-a pus la curent cu următorii pași ce se vor face, după semnarea protocolului PSD-PPDD.  Parlamentarul ne-a declarat că în a doua parte a săptămânii  acesteia vor începe negocierile între cele două partide și la nivel local. Nu oricum, ci ”asistați” de la centru, foarte posibil chiar de Liviu Dragnea și, din partea PPDD,  de secretarul general Liviu Neagu: ”Am înțeles că, la consiliile județene,  discuțiile se vor purta și cu reprezentanți de la centru, cel mai probabil cu dl. Dragnea și cu secretarul  nostru general, Liviu Neagu. Apoi, pe direcția pe care o vom avea, vom continua să facem și noi același lucru în comunele unde trebuie să constituim majorități”.

PPDD Argeș a dat semnale, încă de la începutul discuțiilor dintre cele două partide, că ar dori să primească una din funcțiile de vicepreședinte al Consiliului Județean. Întrebat ce se și așteaptă să obțină, deputatul  Deaconu ne-a răspuns: ”Cel puțin câteva deconcentrate (două- trei), dar nu știu care e oferta lor, încă. Vom avea o discuție cu dl. Tecău și cu dl. Pendiuc , vedem ce ne propun, confruntăm cu ce oameni avem și noi…În orice caz, e foarte posibil ca această negociere să aibe loc împreună cu domnii Dragnea și Neagu, în Argeș considerându-se că se poate realiza o majoritate fără prea multe probleme și, drept urmare, va fi printre primele județe unde se va discuta acest lucru”.

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…
Vicepreședintele CJ Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu: „Fondurile europene trebuie să se vadă în viața de zi…

Vicepreședintele Consiliului Județean Argeș, Marius-Florinel Nicolaescu, a participat, miercuri, 7 octombrie, la Călărași, la reuniunea Comitetului de Monitorizare a Programului…

„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…
„IUBEȘTE ȘI FĂ CE VREI”, premiera weekendului la Teatrul „Alexandru Davila”. Ce spectacole mai sunt…

Teatrul „Alexandru Davila” din Pitești își așteaptă publicul, în perioada 9-11 octombrie, cu trei spectacole, între care cea mai nouă…

UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR
UPDATE/// Accident mortal la Bascov. Pieton lovit de un TIR

UPDATE 2, ora 20;38: ”Din verificările preliminare, efectuate de polițiștii Biroului Rutier Pitești, s-a stabilit că un bărbat de 48…

Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești
Trei mașini abandonate, ridicate de pe domeniul public în Pitești

Trei autoturisme abandonate au fost ridicate de pe domeniul public din Pitești, în urma unei acțiuni desfășurate de polițiștii locali…

Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital
Accident cu 11 persoane implicate în Vâlcea. Opt au ajuns la spital

Un accident rutier în care au fost implicate 11 persoane a avut loc astăzi, în jurul orei 12.30, pe DJ…