Lucrări efectuate de Apavil în Băile Govora și Băbeni

Personalul de întreţinere şi reparaţii al Apavil – Centru Exploatare Vest a executat o serie de lucrări în ultima perioadă în întreaga arie de operare. Astfel, în sectorul Băile Govora s-a intervenit pentru desfundarea rețelei de canalizare – s-a verificat rețeaua cu CCTV-ul și s-a desfundat și curățat conducta acolo unde a fost necesar în satul Bunești.

 

Tot în sectorul Govora s-au executat lucrări de întreținere a rețelei de distribuție a apei potabile și de refacere a terenului prin betonare pe str. Palangine. De asemenea, au avut loc intervenţii în vederea eliminării pierderilor de apă pe reţeaua de distribuţie a apei potabile pe str. Tudor Vladimirescu nr. 82 și Palangine.

 

Nu în ultimul rând, s-a înlocuit un regulator de presiune la Hotel Oltenia, Băile Govora și s-a intervenit la conducta de apă spartă în Văleni, Păușești-Otăsău prin sudarea a două mufe EF Dn 63.

 

În sectorul Băbeni s-a procedat la monitorizarea zilnică a funcţionării staţiilor de apă Predeşti şi Corbi (comuna Nicolae Bălcescu), a staţiei de epurare Valea Bălcească, a staţiei de apă Şirineasa şi a staţiilor de epurare Şirineasa şi Slăviteşti. De asemenea, au avut loc intervenţii în vederea eliminării pierderilor de apă pe reţeaua de distribuţie a apei potabile situată în Băbeni – pe str. Petrolului, Mărculești, Neamțului, Calea lui Traian, Tătărani, Bistriței și Unirii.

Activitatea săptămânală din sectorul Băbeni a mai vizat: decolmatarea, curăţarea şi spălarea staţiei de pompe ape uzate şi igienizarea staţiei de epurare Corbi – comuna Nicolae Bălcescu; curăţarea şi spălarea staţiei de pompare ape uzate nr. 4 Şirineasa; monitorizarea zilnică a funcţionării staţiilor de pompare şi repompare Romani – Pădureţu (Băbeni); amenajarea şi aducerea la starea iniţială a zonelor de intervenţie pentru eliminarea pierderilor de apă de pe str. Petrolului; igienizarea rezervorului de înmagazinare Rotărăşti; s-au executat lucrări de deviere conductă apă pentru lucrările de asfaltare executate în localitatea Șirineasa, ulița Barbu; executarea de lucrări de branșare și racordare în rețeaua publică de apă și de canalizare în Șirineasa, precum și lucrări de racordare a rezervorului de acumulare apă Romani în aducțiunea Brădișor.

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni
Femeie de 75 de ani, decedată după un incendiu izbucnit într-o locuință din Leordeni

O femeie de 75 de ani și-a pierdut viața în urma unui incendiu izbucnit, joi dimineață, într-o casă din comuna…

Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie
Ce au pregătit instituțiile de cultură ale CJ Argeș pentru săptămâna 18–24 iulie

  Consiliul Județean Argeș vă invită să participați, în perioada 18 – 24 iulie 2026, la activitățile organizate de instituțiile…

Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege
Vâlcean reținut după ce a încălcat ordinul de protecție emis în urma agresării fiicei vitrege

Un bărbat de 48 ani, din Râmnicu Vâlcea, a fost reținut de polițiști după ce ar fi încălcat măsurile impuse…

Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată
Bărbat de 73 de ani, prins la volan fără permis și cu o mașină neînmatriculată

Un bărbat de 73 ani din Horezu s-a ales cu dosar penal după ce a fost oprit în trafic de…

Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…
Pentru 147 de lei nefiscalizați, un comerciant a primit o amendă de peste 30 de…

O încasare de doar 147 de lei, care nu a fost fiscalizată, l-a costat pe un comerciant o amendă de…