Jaful e la Comisia de cultură, nu la Teatrul Ariel

Primarul Gigi Matei spune că la Teatrul Ariel din Rm. Vâlcea e jaf. Cică un regizor a fost plătit cu 450 de milioane pentru o piesă.

În principiu, îi dau dreptate primarului, mai ales că am scris și eu pe acest subiect câteva articole foarte dure.

În același timp, îl întreb pe primar: cine e regizorul ? Poate că e unul atât de mare încât merita patru miliarde.

Ce vreau să spun este că în artă costurile trebuie privite altfel decât birocratic, iar pentru asta Consiliul local are nevoie de o comisie de cultură adevărată.

Această comisie trebuie să își dea cu părerea în legătură cu cheltuielile teatrului, cu repertoriul, cu festivalurile,  iar acolo unde nu se pricepe, trebuie să invite oficial, la lucrările ei, specialiști. Ori să studieze problema margând la alte primării care întrețin teatre în țara asta.

Se întâmplă așa ceva ?

Nici pomeneală.

Vinovăția nu e deci la Teatrul Ariel, acolo toată lumea e boemă, nu are valoarea banului, ci la Consiliul local. Artiștii ca artiștii, însă consilierii locali trebuie puși la treabă.

Ori ei sunt și mai artiști ?

Bref, jaful e la Comisia de cultură, nu la Teatrul Ariel.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…
Constantin Rădulescu, prezent, în prima zi din noul an școlar, în localitățile Nicolae Bălcescu și…

Emoție și bucurie, la început de an școlar! În prima zi din noul an școlar, m-am bucurat să fiu prezent…

Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate
Miercuri se oprește apa în Ștefănești. Vezi străzile afectate

            Societatea Apă Canal 2000 SA va sista furnizarea apei potabile în orașul Ștefănești, în ziua de miercuri, 9 septembrie…

De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș
De pe terenul de fotbal, pe străzile Parisului: povestea unui polițist din Argeș

De Ziua Internațională a Cooperării Polițienești, marcată pe 7 septembrie, Inspectoratul de Poliție Județean Argeș prezintă povestea unui polițist pentru…

Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!
Florinel Constantinescu: La Călimănești, primul clopoțel a răsunat într-o școală înnoită, modernă și primitoare!

Dragi elevi, stimați profesori și părinți, Anul școlar 2026–2027 a început la Călimănești cu o bucurie în plus. Pentru copiii…

Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…
Primarul Constantin Bărzăgeanu: Școala noastră poartă, de acum, numele „Alexandru Popescu Mihăești”. Mult succes în…

Un nou an școlar începe, cu emoție, speranță și încredere în viitor! Am avut onoarea de a-l avea alături de…