După 50 de zile de negocieri, sodiştii vâlceni au un nou contract colectiv de muncă, înregistrat, deja, la Inspectoratul Teritorial de Muncă.
De ani buni, atât înainte de preluarea USG-ului de către polonezii de la Chieh, dar mai ales după aceea, negocierea contractului colectiv de muncă este un război al nervilor, dar şi o luptă între Patronat şi Sindicat. Ca unul care a rezistat pe metereze, ani buni, în calitatea sa de lider de sindicat, Adrian Mugoiu ştie bine cât de dificile au fost discuţiile legate de prevederile oricărui contract colectiv de muncă. Chiar dacă prima tentaţie a oricărui lider de sindicat este să se lupte pentru salarii cât mai mari şi pentru o protecţie socială cât mai largă, acum a fost mai important păstrarea celor 600 de locuri de muncă. ,,N-am pierdut nimic din prevederile fostului contract colectiv de muncă şi am menţinut societatea în viaţă”, a explicat laconic preşedintele Sindicatului Liber Sodistul. Chiar dacă de la Sodă au fost disponibilizaţi 264 de angajaţi într-un an şi jumătate, după ce au primit plăţi compensatorii, obţinute tot prin contractul colectiv de muncă, soarta celor rămaşi este mult mai importantă. La rându-i, partea poloneză are experienţa negocierii cu sindicaliştii din Solidaritatea, percepuţi ca parteneri de dialog, nu ca adversari ai Patronatului. Doar că mai puternici din punct de vedere numeric decât românii şi mai solidari, când interesul general a cerut-o! A ştiut-o şi Adrian Mugoiu, după ce i-a cunoscut pe polonezi, la ei acasă, şi după ce a văzut ce înseamnă un sindicat care are în spate milioane de membri. Iată de ce, negocierile care au durat şi ziua şi noaptea reprezintă doar o parte din ceea ce şi-ar fi dorit sindicaliştii, dar mult mai mult decât îşi pot permite firmele vâlcene. În plus, calcinatorul nou, în valoare de 10 milioane de euro, investiţie aşteptată peste câteva luni, poate schimba situaţia USG-ului. Actualul contract colectiv de muncă este valabil pe o perioadă de 2 ani, urmând ca o serie de prevederi, în special de natură salariată, să poată fi negociate anual. Chiar dacă potrivit unei înţelegeri tacite, pe marginea noului contract colectiv de muncă nu se pot spune, public, prea multe lucruri, sperăm ca patronatul polonez să recunoască, ceea ce susţinea la preluarea USG-ului, în 2007: doar aşa Grupul Chieh a reuşit să devină al doilea producător de sodă din Europa!
























Lasă un răspuns