A fost odata o fetita care credea in miracole si in lucruri magice. Era sigura ca atunci cind ea pleaca din casa papusile ei incep sa se miste, sa vorbeasa si sa se joace intre ele. De aceea, cind se intorcea de la scoala baga usoor-usoooor cheia in broasca si mergea in virful picioarelor ca sa nu le deranjeze joaca. Vroia sa surprinda macar o mica frintura din conversatia lor. Intreba pe toata lumea daca ei au vazut vreodata jucariile vorbind, dar toti ii spuneau sa nu fie prostuta ca jucariile nu vorbesc si nici nu se misca. Si nici miracole nu exista. Si nici lumi nevazute dincolo de albastrul cerului. Dar ea stia ca nu e asa. Ea stia ca exista miracole si stia ca exista o lume nevazuta. Si se tot mira ca altii, in special adultii, nu o vad. Doar si ei aveau ochii. Si unii nici macar nu erau miopi ca ea. Chiar vedeau bine si clar deopotriva aproape sau la distanta. Totusi nu reuseau sa zareasca nicicum lumea aceea nevazuta. Au mai trecut ceva ani, iar fetita a inceput sa se joace pe hirtie cu creionul si cuvintele, umplind caiete intregi de inocente povestioare si carti rescrise din trairile ei. Si toti din jur ii spuneau ca e doar o pierdere de timp ce facea ea, ca nu o sa reuseasca niciodata sa scoata ceva bun din asta. Dar ea le spunea: 'Ba o sa reusesc.” Si adauga ca ea va deveni o printesa scriitoare. Si toti ii spuneau ca asa ceva nu s-a mai pomenit si asa ceva nu se exista pe planeta albastra. „Ba exista. Ba se poate”, se opunea ea tuturor cu increderea necontaminata de negativismul acestei lumi. Adultii din jurul ei nu puteau sa admita ca au avut cindva sansa sa isi traiasca propriul miracol si au pierdut-o, raminind intepeniti in jalnice zone de confort. Asadar, pentru a nu-si recunoaste esecurile, ei trebuiau sa isi transfere toate fricile si neimplinirile lor asupra altora. Si ii spuneau ca printii sunt numai in povesti, ca in realitatea 3D acestia se transforma in broaste, care mai de care mai urita si mai hidoasa. „Ba nu e adevarat”, se incapatina ea sa creada. Anii au zburat, papusile au ramas uitate intr-o cutie, cerneala s-a estompat resemnata pe vechile caiete studentesti cu colturile indoite. Fetita a devenit femeie si printii despre care i se prevestise ca i se vor transforma in broscoi, ii iesisera chiar asa in cale. Broastele… se stie ca vestesc ploaia si muuult a mai plouat peste femeie, diluindu-i din ce in ce miracolele. In inima ei insa a stiut mereu ca miracole exista, ca printesele chiar pot sa scrie carti, ca printii lor autentici vin atunci cind planetele hotarasc strengareste si discret sa pogoare al noualea cer pe pamint. Asa ca intr-o buna si binecuvintata zi lumea cea nevazuta i s-a revelat in toata splendoarea ei, iar ea a devenit printesa in care ei, adultii din copilaria ei , nu crezusera si pe care nu o putusera vedea. Pentru ca ochii lor nu mai puteau sa distinga acea necunoscuta, rara, distinsa si tulburatoare culoare cea a miracolelor.”Ba exista. Ba se poate”. A sustinut ea pina la capat si a avut dreptate Da,da. Semnatura: Elena Popa