Recenta disputa dintre Gica Hagi si Razvan Lucescu in legatura cu forta ori slabiciunea mentala a rominilor este exemplara. Cei doi oameni de fotbal isi exprima punctele de vedere direct si frust, fara sa faca trimiteri bibliografice si fara sa oscileze. Lucescu crede ca suntem labili psihic, ca avem doar tupeu de suprafata, in schimb in profunzime suntem panicati, iar Gagi nu se regaseste in acest diagnostic empiric. „Ma oboseste mereu sa se tot spuna ca nu se poate, ca rominul nu e bun de nimic”, spune Hagi.Angajati in polemica pe un canal tv de sport, cel doi nu vorbesc despre Dumitru Draghicescu, Ralea sau Radulescu Motru. Ei spun fiecare ceea ce simt, ceea ce au pe suflet. Si nu este exclus ca, in sinceritatea trairilor lor, amindoi sa aiba perfecta dreptate.Fiecare popor are trasaturi bune si rele, iar criticismul lui Draghicescu, in 1907 („Din psihologia poporului romin” sau, mai recent, al lui H.-R. Patapievici este rodul unei dorinte de exprimare spectaculoasa. Nu suntem mai rai decit altii, in pofida amalgamului genetic unic sau a balcanismului manifest. Totusi, avem o trasatura pe care nu o gasim la fel de accentuata la nicio alta natie si anume bascalia, iar Caragiale a facut in acest sens o demonstratie de netagaduit. Bascaliosi fiind, institutia presei este una pe care o folosim in cel mai derizoriu mod cu putinta. Dindu-i bascaliosului libertate de exprimare, ba inca una „sfinta”, cum este cea prin intermediul presei,nu faci decit sa dai apa la moara trasaturii sale celei mai nesuferite. Daca la alte popoare presa a fost purtatoare de ideal, la noi este doar promotoarea bascaliei.Asa cum unor oameni le fac rau anumite alimente, rominilor le face rau institutia presei. Dintre toate binefacerile democratiei, libertatea din mass media este singura pe care nu stim sa o folosim in mod constructiv, ceea ce are un efect devastator.Gica Hagi a facut performanta pe vremea cind presa romineasca mai pastra un dram de echilibru, iar Razvan Lucescu vorbeste despre momentul actual, cind ziaristii si consumatorii de presa nu mai au nicio masura. De la bascalie, s-a ajuns la negare, de la negare la ura, de la ura la violenta verbala. Jurnalistii secreta toate aceste noxe la cererea publicului, iar publicul devine tot mai intoxicat si mai avid de otravuri.Putem astepta si putem spera la o ameliorare a situatiei. Integrarea europeana, crizele, aparitia noilor generatii pot fi salvatoare in impletirea lor. Singura intrebare ar fi cit mai trebuie sa asteptam si daca nu cumva alterarea poate deveni ireversibila. Daca vrem sa riscam si stabilim ca valoarea suprema este libertatea de exprimare (mai importanta, de pilda, decit demnitatea umana sau respectul fata de institutiile statului) atunci, lasam lucrurile asa cum sunt; daca ne este teama ca pierderile de azi pot fi ireparabile, atunci presa trebuie reglementata, iar statutul ziaristului de asemenea. Ambele variante sunt posibile, ambele au avantaje si dezavantaje.Razvan Lucescu are dreptate, Gica Hagi are dreptate. Cel de al doilea nu se impaca insa cu situatia. Dat fiindca ca Hagi este un mare performer, poate ca exemplul sau ar trebui sa ne decida. Daca vrem de pe acum sa ne revenim, avem nevoie chiar acum, urgent, de o lege a presei.