Viata prezentului a adoptat atitudinea individualului si ea creste organic cu lipsuri vadite, cu exagerari si violente tot atit de vadite, este o vegetatie abundenta cu prisosuri, cu penumbre si forme capricioase. Cind spun individual, spun in acelasi timp si disonant. Disonanta, fie constructoare, fie constrictoare, fie elevata, fie rafinata, constituie axa lumii spirituale a prezentului in care se aud mii de surle si trimbite haotice, incit nu se mai pot deosebi fara de rest realitatile de teoriile, ipotezele, fictiunile pe care si le construieste omul despre lumea ce-l imprejmuieste; incit individul experimenteaza asaltul tendintelor inconstiente, pe cel al frustrarilor si al mijirii impulsurilor nocive, acceptind cu usurinta devierea si reinterpretarea valorilor traditionale, fara activarea, insa, in prealabil, a unui sistem de minime masuri, din cauza absentei unei culturi solide, in sensul lipsei cunoasterii, al lipsei capacitatii de evaluare apropiata de corect, a lipsei capacitatii de emitere a judecatilor (sau a judecarilor cum gresit a formulat un bun „amic”