Deputatul PDL Cătălin Teodorescu “amendează” aleşii locali cu probleme penale

La sfârşitul anului trecut, deputatul PDL de Argeş, Cătălin Teodorescu, a iniţiat, alături de colegul său de la Vâlcea, deputatul Romeo Rădulescu, amendarea legilor 67/2004 pentru alegerea administraţiei publice locale, 215/2001 a administraţiei publice locale şi 393/2004 privind statul aleşilor locali.

În afară de cei doi iniţiatori au mai semnat pentru aceste modificări încă aproximativ 40 de deputaţi, şi anume întreg grupul de parlamentari PDL, câţiva deputaţi independenti şi alţii de la PPDD.

Referitor la Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale, care  stabileşte criteriile ce trebuie îndeplinite de către persoanele care doresc să candideze pentru funcţiile de consilieri locali ori judeţeni, primari sau preşedinţi ai consiliilor judeţene:

În acest moment, în lege nu e menţionată  nicio condiţie referitoare la antecedentele penale ale persoanelor care candidează pentru asemenea demnităţi. 

Amendamentul propus:  “să se interzică participarea la alegeri, pentru calitatea de: consilier, primar sau preşedinte al consiliului judeţean, a persoanelor care au antecedente penale”. 

Referitor la Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată:

 Acum, legea prevede ca  mandatul consilierului local sau judeţean să se suspende numai când acesta a fost arestat preventiv.  Propunerile deputaţilor PDL: “mandatul de consilier local se suspendă de drept în cazul în care acesta a fost arestat preventiv ori a fost condamnat, pentru o infracţiune intenţionată sau pentru o infracţiune de serviciu ori în legătură cu serviciul şi când aceasta a fost săvârşită din culpă, chiar dacă condamnarea nu este definitivă. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului”.  

La alin. 1 al art. 71 din aceeaşi lege e propus  următorul conţinut: “Mandatul primarului se suspendă de drept în cazul în care acesta a fost arestat preventiv ori a fost condamnat, pentru o infracţiune intenţionată sau pentru o infracţiune de serviciu ori în legătură cu serviciul şi când aceasta a fost săvârşită din culpă, chiar dacă condamnarea nu este definitivă. Măsura arestării preventive se comunică de îndată de către instanţa de judecată prefectului care, prin ordin, în termen de maximum 48 de ore de la comunicare, constată suspendarea mandatului.”

Referitor la Legea 393/2004 privind statutul aleşilor locali:

Având în vedere dispoziţiile cuprinse în Legea nr. 215/2001 a administraţiei publice locale, republicată şi în Legea nr. 67/2004 pentru alegerea autorităţilor administraţiei publice locale,  cei doi deputaţi PDL apreciază că: “mandatul consilierilor locali ori judeţeni, primarilor sau al preşedinţilor consiliilor judeţene ar trebui să înceteze în toate situaţiile în care au intervenit condamnări definitive pentru săvârşirea de infracţiuni intenţionate, indiferent dacă acestea se execută sau nu în regim de detenţie”.

Deputatul Cătălin Teodorescu a mai declarat: “Nu am făcut o socoteală fără câţi primari sau preşedinţi de consilii judeţene am putea rămane. Suntem convinşi, însă, că şi majoritatea USL-ului doreşte o curăţare a clasei politice, de aceea sperăm ca aceste amendamente să fie duse la bun sfârşit”.

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…
Înainte de Paște, zeci de oameni vulnerabili din Pitești au primit mai mult decât o…

În pragul Sfintelor Sărbători de Paște, beneficiarii celor două Adăposturi de Noapte din cadrul Direcția de Asistență Socială a Municipiului…

Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…
Doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu. Au fost salvați de salvamontiști și  jandarmii…

Momente tensionate, azi după-amiază, pe Valea Păușa, în județul Vâlcea, după ce doi tineri au căzut cu ATV-ul într-un pârâu…

Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…
Accident în Argeș: un șofer de 24 de ani, băut, a ieșit cu mașina de…

Un accident rutier a avut loc  în această dimineață, în jurul orei 10:30, în comuna argeșeană Cocu, pe DJ 703E.…

Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…
Ședință importantă astăzi a Consiliului Local Pitești: reorganizări, investiții în școli și proiecte pentru patrimoniul…

Consiliul Local Pitești se reunește astăzi, la Filarmonica Pitești, începând cu ora 15.00, în ședință ordinară, pe ordinea de zi…

UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…
UPDATE/// Accident grav pe DN7, la limita dintre Vâlcea și Sibiu: o persoană a fost…

UPDATE 3: ora 23.30 – din nefericire, femeia gravidă, în vârstă de 23 ani, a decedat. Acesta fusese extrasă în…