Am observat, in diverse imprejurari, ca oamenii foarte culti sau cei care nu au citit nici o carte in viata lor se comporta normal, nu sint invidiosi ori agresivi, pot avea sentimente pozitive fata de semeni, manifesta generozitate. Nu cred ca jigodiile, infractorii, perversii fac parte din vreuna dintre cele doua tipologii. Desigur, voi admite ca exceptiile confirma regula. Categoria umana cea mai josnica o formeaza insa semidoctii, cei care nu au nici o matrice culturala taraneasca nealterata, nici o cultura superioara de tip universitar.Voi incerca, bazindu-ma pe o experienta personala, sa creionez tipul de om semidoct la care vreau sa ma refer. Am intilnit un tip care lucra in presa si care, cu un aer degajat, ne-a anuntat pe cei care ne aflam la un moment dat in preajma lui ca el cind termina ziua de munca si se duce acasa citeste Kant. Intrebindu-l, cu un fel de mirare jucata, ce carti ale lui Kant au mai aparut prin librarii, omul a spus ceva despre „Critica ideilor pure”. Mi-am dat seama ca am de a face cu un farseur, mai ales ca „jurnalistul” iesise cu un an in urma pe portile penitenciarului de la Colibasi. Culmea culmilor este ca parada lui culturala reusise sa impresioneze pe cineva din moment ce „kantianul” nostru detinea, in acel moment, o functie de redactor-sef adjunct.Fiindca cine se aseamana se aduna, individul respectiv era insotit de un altul care pretindea ca in orele sale libere adora sa citeasca Hegel. Ce anume din Hegel? Pai… „Fenomenologia universului”. Desigur ca abia iti puteai ascunde zimbetul in fata unei asemenea gogomanii. Aproape rusinat, i-am spus preopinentului ca Hegel nu a scris niciodata o asemenea carte. / Nu o sti tu, mi-a raspuns, se vede ca nu citesti Hegel. / M-am uitat de jur imprejur (eram la o masa protocolara de dupa taierea unei panglici) sperind sa gasesc ajutor. Toata lumea se uita cu compasiune la mine, fiindca insul reusise sa ii convinga pe toti ca este cel mai mare pasionat de Hegel din intreaga noastra urbe.Intr-o alta situatie, un barbat interiorizat care, culmea, traieste tot din scris, a anuntat pe toata lumea ca a terminat de aprofundat Lao Tze. Stia bine si cartea „Dao de tzin”. Fericit ca il ascult (adevarul este ca m-am bucurat sa vad ca un coleg citeste o carte din care eu parcursesem doar fragmente, la seminarul de istorie a filosofiei al lui Georghe Vladutescu) filosoful de restaurant a marsat pe aceeasi linie, insa s-a dovedit a fi doar un… urechist. Vorbea despre filosofi dupa ureche si, daca isi permitea cineva sa il contrazica (tin minte ca n-am mai suportat sa aud cum ii stilceste numele lui Diogene Laertios) devenea imediat insolent si de o agresivitate aproape fizica.Din speta semidoctilor fac parte si posesorii de teorii economice si sociale ad-hoc, dispusi, la orice ora, sa iti vorbeasca despre solutiile lor in domeniu. Acestia pornesc de la Biblie si apoi improvizeaza, trecind putin prin Marx si prin… Ion Cristoiu, pe care il urmaresc la televizor. De obicei, indivizii de acest gen au contul gras, motiv pentru care poseda obisnuinta de a se simti permanent ascultati si aprobati. Subalternii, partenerii de afaceri nu au alta solutie decit sa asculte si sa dea din cap a aprobare. Dupa ani si ani de asemenea tratament, respectivii nu mai dau doi bani decit pe teoriile lor personale, restul cartilor, ginditorilor, interlocutorilor parindu-li-se apa de ploaie.Genurile ori tipologiile despre care am amintit aici ma oripileaza. Sint ca niste fete batrine care cred ca se afla inca in floarea virstei. Felul lor de a vorbi este afectat, au o mimica si o gestica false. Ceea ce este insa cel mai grav este ca oamenii de acest fel nu se indoiesc de nimic si mai ales de ceea ce le iese lor pe gura. Cred foarte mult in definitia intelectualului ca om care se indoieste, care are dubii si nelinisti. Cred mult in oamenii care se bucura pentru fiecare strop de certitudine, pentru fiecare concluzie timida si oricind susceptibila de a fi pusa la incercare. Cultura serios si continuu asimilata ii face pe semenii nostri vulnerabili. Aceasta este o alta ipoteza pe care v-o propun spre discutie. Este vorba de o vulnerabilitate in fata mitocaniei, a bogatiei afisate, a vorbei tipate. Clasicii literaturii nu te inarmeaza cu replici in fata mirlanului, iar muzica de buna calitate nu iti pregateste sufletul pentru a riposta micului burghez virusat de kitsch-uri. Indraznesc sa spun ca si in planul sentimentelor si al comunicarii cultura de buna calitate fragezeste periculos fiinta umana in aceasta epoca a informatiei primite de-a gata si asmimlate fara sa fie mestecata. Mult mai utile in contemporaneitate mi se par internetul decit literatura, spectacolele rock decit muzica clasica, comportamentul de discoteca decit bunele maniere clasice. Nu ca toate aceste relate ar fi opozabile, dar cred cu tarie ca un tinar care intr-adevar citeste Balzac are toate sansele sa fie marginalizat in gasca. Gasca este, in acest moment, facatorul de legi si ierarhii axiologice. Si la ce bun Balzac, daca gasca nu te accepta?Apropo de gasca, vreau sa povestesc un episod care imi revine foarte des in minte. Am predat discipline legate de comunicare la trei universitati, una fiind din Bucuresti. La un examen scris, ma plimbam printre banci, cum este obiceiul profesorilor (nu ma consider insa profesor, ci doar practician) si ce vad, aruncindu-mi privirea pe o lucrare? Vad ca studentul scrisese Balzak. Am inceput sa rid si am spus intregului amfiteatru ca asa ceva nu imi mai fusese dat sa vad. Peste citeva minute, trecind iarasi printre banci, am observat ca multi studenti scrisesera Balzak, insa in urma observatiilor mele stersesera si schimbasera in Balzaq. Rareori m-am simtit mai dezamagit.Oamenii care se afla la limita alfabetizarii si cei foarte culti sint, in general, credinciosi. Cei naivi precum copiii si cei care au ajuns sa aprofundeze cartile fundamentale nu au putut sa nu ajunga, pe cai diferite, la Dumnezeu. Dimpotriva, semidoctul ajuns la maturitate ramine ateu convins, nu stiu din ce pricina. As vrea sa inteleg de ce sfertodoctii il resping pe Dumnezeu chiar si atunci cind se apropie de batrinete. Nu stiu de ce, insa constat acest fapt. De aceea cred ca semidoctul e permanent ispitit de diavol sa se creada superior semenilor sai si sa le sublinieze, fara urma de indoiala, ideile si teoriile sale.Cel ce se apropie de starea de analfabetism precum si cel ce urca spre culmile cunoasterii stiu ce inseamna toleranta. Ei se socotesc permanent supusi ispitei si greselii, semn ca nu uita ca sint oameni. Semidoctul se iubeste atit de mult pe sine, este atit de narcisist incit nu mai are nevoie de divinitate, isi este lui insusi arhisuficient pentru a explica tot, a sfarima toate corolele de lumini, a bagateliza orice miracol si a seculariza intreaga sacralitate a lumii.Jean Piaget a demonstrat ca nasterea inteligentei la copil se poate explica prin structuralism. Structurile sint fructele altor structuri si radacini pentru altele. Cel care porneste pe drumul asimilarilor culturale este semidoct doar daca se opreste, daca spune ca stie suficient, daca ajunge ca concluzia ca a atins limanul. Cel care nu stie multe dar stie ca nu stie si vrea permanent sa stie este salvat si, in consecinta, incompatibil cu mitocania.Dupa criminal, violator si hot, semidoctul mi se pare a se aseza pe linia infractorilor. Semnatura: