DE CE VA MURI STROE FARA SA FIE OM POLITIC –

De citeva zile, tot apare in presa argeseana o declaratie a lui Adrian Miutescu potrivit careia a negociat cu Constantin Stroe, pina in ultima clipa, candidatura sa din partea PNL pentru presedintia Consiliului Judetean. Las la o parte faptul ca acelasi Miutescu spune ca a negociat si cu fostul pesedist Ion Mihailescu in acelasi scop, pentru ca abia apoi sa se arunce pe sine in lupta, ceea ce, la o analiza minimala, semnifica faptul ca seful PNL Arges s-a considerat inferior politic unui om compromis precum cel amintit in aceasta fraza.Sa vorbim insa despre Stroe. Acesta nu va veni niciodata la rampa, adica in politica, pentru a nu i se scoate pe nas mafia automobilelor, pe care a patronat-o in urma cu un deceniu. Aceasta retea care colecta bani negri cu sacul si ii transporta cu camioneta a fost mai pernicioasa decit mafia caritasurilor, mafia maxi-taxi, mafia permiselor auto sau mafia diplomelor de bacalaureat. Pe de alta parte, dl Stroe a fost recompensat de Franta cu Legiunea de Onoare, distinctie care se acorda acelor straini care au adus statului francez servicii deosebite. Cum sa intre in politica un asemenea om ? L-ar lasa cei care l-au decorat si care i-au dat o functie banoasa si cam fara sens ? Este clar ca dl Stroe a adus beneficii Frantei si nu Rominiei, fiindca nu se poate si una si cealalta, asa incit orice disputa in jurul sau i-ar fi daunatoare.Iata de ce m-a mirat declaratia dlui Miutescu. Chiar sa nu inteleaga liderul liberal ca Stroe nu poate sa riste sa i se ridice masca ?

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Călin Georgescu mi-a prostit câțiva oameni dragi din Vâlcea
Călin Georgescu mi-a prostit câțiva oameni dragi din Vâlcea

Călin Georgescu nu e prost, dar știe să-i prostească pe români la modul istoric. Nimeni nu i-a prostit pe cei…

Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă
Doi adolescenți, în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat pe stradă

Doi tineri de 17 și 18 ani au ajuns în arest la domiciliu după ce au bătut un bărbat de…

Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat și sechestrat fosta iubită
Tânăr reținut după ce și-ar fi agresat și sechestrat fosta iubită

Un tânăr de 20 ani din Călimănești a fost reținut pentru 24 de ore, după ce și-ar fi agresat fosta…

„Istoria Argeșului – între legendă și viitor”. O întâlnire cu istoria, cercetarea și patrimoniul
„Istoria Argeșului – între legendă și viitor”. O întâlnire cu istoria, cercetarea și patrimoniul

Istoria Argeșului se construiește din vestigii, documente, legende și cercetare, iar fiecare generație are responsabilitatea de a descoperi, înțelege și…

Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!
Deșeuri voluminoase și electrocasnice vechi, colectate gratuit în Pitești. Se suplimentează containerele!

În cadrul campaniei de colectare a deșeurilor voluminoase și DEEE, care va avea loc săptămâna aceasta, se va amplasa un…