Conflictul AMBULANŢĂ –SPITAL a fost rezolvat

Am primit de la Consiliul Judeţean Vâlcea următorul comunicat de presă:

În urmă cu câteva zile, în mass media locală au apărut informaţii cu privire la disensiunile dintre Serviciul Judeţean de Ambulanţă şi Spitalul Judeţean de Urgenţă, acestea fiind provocate de faptul că, până la această dată, nu s-a încheiat un contract de prestări servicii.

Pentru dezamorsarea conflictului, preşedintele Consiliului Judeţean, dr. ing. ION CÎLEA, a invitat ieri la masa tratativelor conducerile celor două instituţii şi a insistat să se găsească cea mai potrivită cale de comunicare, înţelegere şi negociere. Din punctul de vedere al managerului Serviciului Judeţean de Ambulanţă, cauza principală a relaţiilor tensionate rezidă în faptul că managerul Spitalului nu a acceptat clauzele din proiectul contractului de transport. În replică, directoarea Spitalului a motivat că pretenţiile prestatorului de servicii sunt în contradicţie cu prevederile Ordinului nr.55/2010 al Ministerului Sănătăţii, mai ales în ceea ce priveşte taxa de solicitare suplimentară. În cadrul medierii, preşedintele Ion Cîlea, a insistat pe necesitatea respectării formelor de decontare a serviciilor de ambulanţă pentru a se evita situaţiile de conflict la plată, fie direct de către beneficiar, respectiv de Spitalul Judeţean, fie de către Casa Judeţeană a Asigurărilor de Sănătate.

Intervenţia în această dispută a preşedintelui Consiliului Judeţean, a avut un final care, de fapt, era de aşteptat, în sensul că „părţile beligerante” au găsit împreună calea potrivită de dialog, modalitatea de stingere a conflictului şi, în final, au perfectat prin semnătură contractul de prestări servicii care n-a fost operaţional timp de peste 10 luni.

 

 

                         Compartimentul de relaţii cu mass media

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…
Dr. Andrei Zăvoi, medic la Spitalul Județean Pitești: „Controalele ginecologice nu trebuie amânate. Primul pas…

În spatele halatului alb nu sunt doar competențe medicale, ci și empatie și responsabilitate. O spune dr. Andrei Zăvoi, medic…

1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal
1 Mai la Spitalul Județean Pitești: ambulatoriul e închis, urgențele funcționează normal

De Ziua Muncii, în Ambulatoriul de Specialitate al Spitalului Județean de Urgență Pitești nu se lucrează. Conducerea unității anunță că…

Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca
Comedia „Nora londoneză”, premieră a Teatrului „Ariel, în regia lui Cezar Ghioca

Vineri, 8 mai 2026, ora 19:00, la Cinema Geo Saizescu, Teatrul „Ariel” prezintă premiera spectacolului „Nora londoneză”, o comedie savuroasă, care descrie cu minuțiozitate Bucureștiul actual, nelipsind…

DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…
DADP și-a făcut „cartier general” în Căzănești: strada Săveasca a fost asfaltată și se pregătește…

Primăria Municipiului continuă amenajarea străzilor din zonele limitrofe ale Râmnicului, parte dintre ele afectate de introducerea rețelelor de utilități (în…

De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică
De ce a fluierat Sorin Grindeanu în biserică

În primul rând, vă rog să cădem de acord că Sorin Grindeanu a fluierat în biserică, dar credeți-mă că un…