CIRC IN STRADA, SICTIR IN JUDECATORIE –

De azi incepe circul. Ieri, joi, s-a intilnit la prefectura comisia tehnica in domeniul alegerilor parlamentare. Dupa ce a prezentat activitatile derulate pina in prezent de Institutia Prefectului Dimbovita, subprefectul Antonel Jijiie a precizat ca prioritatile perioadei imediat urmatoare se refera la verificarea dispozitiilor primarilor privind stabilirea locurilor de afisaj electoral si definitivarea listelor cu magistrati, juristi si alte persoane cu reputatie buna care nu fac parte din nici un partid politic, din rindul carora vor fi desemnati presedintii si loctiitorii sectiilor de votare, a precizat biroul de presa al prefecturii. Pentru cele 427 de sectii de votare au prezentat candidaturi aproximativ 1000 de persoane, din care (va rog retineti) doar 6 magistrati. Chestorul Aurel Vladulescu, inspectorul sef al Inspectoratului Judetean de Politie, a subliniat ca primarilor le revine sarcina ca pina in aceasta noapte, la ora 00.00, sa asigure inlaturarea din spatiul public a oricaror materiale de propaganda electorala ramasa de la campaniile precedente. In cazul nerespectarii acestei dispozitii legale, edilii risca sanctiuni contraventionale. De asemenea, si Politiei Comunitare ii revine sarcina de a asigura paza panourilor, a afiselor electorale si a altor materiale de propaganda electorala amplasate in locuri autorizate. In urmatoarea sedinta, Comisia Tehnica va dezbate modul de intocmire a copiilor de pe listele electorale permanente si modul in care alegatorii vor fi arondati pe sectii de votare. Amintirile ultimilor alegeri la care am fost prezent in Dimbovita se leaga modificarea schimbarii Constitutiei. Intr-o comuna din sudul judetului, un oarecare elev exclama la vederea listelor: Ia uite, mama. Uite-l si pe tata. Ia uite, si bunica moarta de 6 ani. De data asta avem de a face, totusi, cu o alta comisie. N-or fi chiar toti turmentati.Semnatura: Tibi Nica

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…
F.C. Păuşeşti-Otăsău joacă, sâmbătă 29 august 2026, în prima etapă din Liga 3 Superscore, cu…

ZI DE MECI! | ETAPA 1 | LIGA 3 SUPERSCORE  Un nou sezon, o nouă provocare! Pentru FC Păușești-Otăsău, sezonul…

Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026
Primăria Călimănești: Întreruperea furnizării energiei electrice în data de 27 august 2026

Distribuţie Oltenia anunţă întreruperea furnizării energiei electrice Distribuţie Oltenia execută lucrări programate în reţelele electrice pentru creşterea gradului de siguranţă…

FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu
FC Viitorul Mateești joacă primul meci din noul sezon cu Viitorul Horezu

ÎNCEPEM SEZONUL! A venit momentul primului meci din noul sezon! Echipa noastră, FC Viitorul Mateești, întâlnește Viitorul Horezu într-un meci…

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii
Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii

Festivalul Național de Folclor „CÂNTECELE OLTULUI” – 2006 și-a desemnat câștigătorii, într-o ediție a multiculturalității și a dialogului artistic între…

Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu
Constantin Rădulescu, printre oameni, la Zilele comunelor Stoilești și Scundu

Duminică de sărbătoare în Stoilești și Scundu! ​ Mi-am petrecut duminica alături de vâlcenii mei dragi din Stoilești și Scundu,…