La sedinta cu presedintii organizatiilor din teritoriu, presedintele PSD Arges a dat ca ordin de zi pe regiment interdictia de a se face vreo negociere, pentru turul al doilea, cu distinsii reprezentanti ai PD-L. Pe linga faptul ca aceasta linie de conduita vine de la Bucuresti, noi remarcam faptul ca Nicolescu ii plateste lui Boureanu cu virf si indesat calomniile indurate. La rindul sau, Cristian Boureanu joaca tare, pentru ca nu mai are ce pierde, anuntind ca nu isi da demisia, ca de vina pentru infringere sint altii si ca de fapt nici nu se poate vorbi despre un esec. Se spune ca sponsorii ii cer sefului banii inapoi, iar el ii injura ca la usa cortului, ceea ce mi se pare deja o exagerare din partea zvonerilor. Una peste alta, adevarul incepe sa iasa la lumina.Care adevar ? Ca in politica stilul e totul si nu tot ce zboara se maninca. In vreme ce Nicolescu, cel care s-a abtinut sa il acuze sau sa il insulte pe Boureanu, se pregateste sa conduca nu numai Consiliul Judetean, ci si trei sferturi dintre localitati, sotul Valentinei Pelinel e obligat sa se poarte ca un dresor caruia tigrii incep sa ii arate coltii. Interesanta este situatia lui Adrian Miutescu, cel care a gestionat multumitor situatia si acum pretinde si va obtine, probabil, un post de vicepresedinte la judet.Acest tur al doilea pentru primari va limpezi apele definitiv. Dupa ce i-a cerut, in campanie, lui Miutescu sa se retraga, Boureanu doreste un barter, adica sa primeasca si sa ofere sprijin pentru turul al doilea. Ma indoiesc ca Adrian Miutescu, luind in calcul si vintul care bate dinspre capitala, precum si negocierea pe care o va face pentru Consiliul Judetean, va accepta sa negocieze cu Boureanu.Va functiona si de data asta principiul: cine seamana vint, culege furtuna. Iar furtuna se va dezlantui cu adevarat pentru Ucenicul Vrajitor dupa ce va disparea iluzia unei victorii in turul al doilea. Va fi spectacol, stati pe faza.Semnatura:
























Lasă un răspuns