Ce plăcere ! Domnul Petre Tănăsoaica discută despre numărul de cititori

criterii politice

Se discută tot mai mult despre numărul de cititori ai presei scrise.

Mă bucur, mi-am dorit să ajungem aici.

Când vorbim despre cititori, trebuie să îi adunăm pe cei care citesc presa pe hârtie cu cei care o citesc pe net.

În Vâlcea, presa pe hârtie nu mai e ce a fost. Tirajele sunt jenant de mici, chioşcurile puţine. Colac peste pupăză, editorii nu se înghesuie să recunoască numărul de exemplare tipărite.

Deh, meteahnă veche, de pe vremea când lumea nu era atentă la astfel de…amănunte.

Acum, avem netul şi diferitele situri de contorizare naţională şi internaţională dintre care cel mai cunoscut, cel acceptat de toată presa serioasă, este trafic.ro.

Mai este şi Alexa Rank, mai este şi page rank, dar nu intru în detalii.

Acum, aici e aici !

Unora le convin clasamentele, altora nu le convin.

Mie îmi convin.

Trafic. ro spune despre ziarul meu că în ianuarie a avut 161.008 cititori unici, adică diferiţi. E o cifră !

Acum, vine prietenul meu, domnul director Petre Tănăsoaica şi zice că nu contează numărul de cititori, ci numărul de cititori din Vâlcea.

Ziarul domnului Tănăsoaica a avut în ianuarie 25.336 de cititori.

Comparând 161.008 cu 25.336, prietenul meu e nemulţumit şi vrea un criteriu în plus, anume criteriul local.

Are dreptate, fiindcă pentru politicienii din Vâlcea este important câţi cititori are un ziar în Vâlcea, nu la Bucureşti sau la Cluj.

Partea proastă este însă că:

-Trafic.ro are o fracţiune de cititori pe care îi declară ca fiind cu domiciliu necunoscut (aşa cum se vede în graficul prezentat mai sus).

-Cititorii de pe divice-uri cum ar fi unele tablete şi telefoane mobile, precum şi de pe unele desktop-uri care folosesc stick-uri pentru logare sunt în majoritate număraţi la Bucureşti.

-Google Analytics îşi ţine rezultatele amănunţite doar la dispoziţia administratorilor, iar cine se ia după alte estimări greşeşte.

În concluzie, e imposibil de contabilizat cu precizie câţi cititori sunt din Vâlcea.

În cazul cotidianului Viaţa Vâlcii, e de presupus că majoritatea cititorilor sunt din Vâlcea. Şi sunt mulţi, cum am spus, adică 25.336 în ianuarie. De aceea ne şi raportăm la Viaţa Vâlcii ca la un ziar important.

Chiar este important !

Nu exclud deloc posibilitatea ca Viaţa Vâlcii să aibă cel mai mare număr de cititori vâlceni dintre toate zialele din lume. Nu am însă de unde să ştiu asta şi nu o ştie nici prietenul meu Petre Tănăsoaica. Chiar dacă îi ofer acces la statisticile noastre private, ne încurcă acea mare categorie intitulată „necunoscut”.

A ignora în statistici capitolul cititorilor consideraţi necunoscuți înseamnă a denatura numărătoarea. Cu cât mai mulți necunoscuți are traficul unui site, cu atât sporește șansa ca localizarea să dea greș.

Sunt însă ziare care întrec Viaţa Vâlcii la numărul total de cititori. Nu vorbesc despre Criterii politice, aici lucrurile sunt clare.

Vorbesc însă despre Vocea Vâlcii şi Ziarul de Vâlcea.

Au aceste ziare mai mulţi sau mai puţin cititori din Vâlcea decât Criterii sau decât Viaţa Vâlcii ? Greu de spus, din motivele arătate mai sus.

Alt aspect.

Am avut impresia, la un moment dat, că se folosesc de către o anumită redacţie click-uri artificiale şi i-am spus asta (după cum binevoieşte să mă toarne) domnului Tănăsoaica.

Cred că m-am înşelat.

Coeficientul Alexa Rank arată că ziarul pe care îl bănuiam joacă corect.

Ce ar mai fi de zis ?

A, da !

Despre cât de bine sau rău este că avem cititori nu doar din zonă, ci şi din ţară sau din străinătate.

Eu zic că e bine, adică ieşim din provincie cu capul sus.

Zice domnul Tănăsoaica precum că ar fi rău ?

Hm, parcă nu, dar nu sunt sigur.

Concluzia nu poate fi decât una optimistă:

-Deşi problema e cam tehnică (eu o stăpânesc doar ca amator, nu ca profesionist) se discută tot mai des despre numărul de cititori.

Iar la acest capitol stăm al naibii de bine, ba chiar suntem, de obicei, primii.

Salutări !

P.S. Haideți să fim și mai optimiști. În fiecare județ se detașează câteva ziare, prin calitate, prin numărul de cititori din zonă sau din țară. Din fericire, toate cele patru ziare amintite aici se află în frunte, indiferent ce criteriu de număr sau localizare preferăm.

Ce să-i spun, în aceste condiții, domnului Tănăsoaica decât:

– Bravo nouă că suntem buni şi concurenţă plăcută în continuare !

 

 

Distribuie:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești
Noapte agitată pentru pompierii argeșeni: incendii în Popești, Sălătrucu și Pitești

A fost o noapte cu intervenții în lanț pentru pompierii din Argeș, chemați să stingă mai multe incendii izbucnite în…

Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă
Petrecerea continuă la Mioveni, cu muzică populară și artiști cunoscuți pe scenă

Atmosferă de sărbătoare la Zona de Picnic Făget, unde, de 1 Mai, a debutat evenimentul „Sărbătoarea Primăverii, Muncii și Bucuriei”.…

Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție
Locuințe pentru medici la Ștefănești: proiectul CJ Argeș intră în faza de execuție

Un proiect gândit să atragă și să păstreze medici în spitalele din Argeș intră în linie dreaptă. Consiliul Județean Argeș…

Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate
Se oprește apa în centrul Piteștiului, pentru 24 de ore. Vezi străzile afectate

Locuitorii din zona centrală a municipiului Pitești rămân fără apă potabilă timp de 24 de ore, începând din această dimineață…

Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…
Calendar oficial pentru creșe și grădinițe 2026–2027: când îți înscrii copilul și ce noutate apare…

Ministerul Educației și Cercetării a stabilit calendarul înscrierilor la creșe și grădinițe pentru anul școlar 2026–2027. Procedura se desfășoară, ca…