Şi atunci, m-am temut de mine însumi.

Ştiam că dacă aş fi pus în situaţia de a plăti acuplarea aceea cu săvârşirea unei crime, aş încerca să mă întorc la big-bangul apariţiei mele pe această lume. Aşadar, m-am născut, iar dacă s-a întâmplat această minune, scopul ei ar fi putut fi cucerirea Danielei, fiindcă ce altă semnificaţie să fi avut ieşirea aceea din neant ? Să fim serioşi… Nu am căpătat viaţă pentru a mânca, a respira, a dormi, a citi, a munci, a admira răsărituri şi apusuri, nu pot să accept că doar pentru asta am apărut, trebuie să existe un target, o împlinire totală, un sens. Iar trupul meu conectat la trupul acela desăvârşit ar fi putut reprezenta, simţeam asta, o explicaţie completă a condiţiei mele de om. Toate celelalte justificări mi sau părut dintotdeauna confuze, forţate, de-a dreptul incredibile, în fond nimeni nu a reuşit să îmi explice până la capăt, total credibil şi inteligibil, de ce exist.

Daniela a ieşit peste o clipă din baie şi mi-a spus:

– Hei, sper că nu te-am făcut să aştepti peste măsură, poate chiar ai avut timp să te gâdeşti la ceva anume.

– La ce, Daniela ?

– Îţi spun imediat, stai să desfac o sticlă de vin.

O ajutai eu, remarcând că este vinul meu preferat, chilian, se numeşte „Păstrătorul cheilor diavolului”, dar în pahare a vrut să toarne ea, apoi a continuat:

– Să te gândeşti dacă ai face orice ca să fiu a ta.

– Aş scrie un roman genial, aşa cum am promis.

– Vrei să pleci ca să te apuci de lucru ? mă întrebă Daniela zâmbind ironic.

Ar fi fost în stare să întoarcă într-o clipă mersul firesc al lucrurilor. M-am temut şi am rugat-o:

– Nu mă alunga, spune-mi ce trebuie să fac.

– Ai face orice ?

– Dacă scopul existenţei mele este să mă culc cu tine, atunci e firesc să fac orice pentru a-l atinge.

– Să fim serioşi, se eschivă fata, de ce ar fi asta scopul existenţei tale ? Există şi alte variante, printre care şi aceea că trăieşti ca să te mântuieşti.

– Nu, nu, viaţa nu poate fi un tîrg cu cel care ţi-a dat-o.

– Fii mai explicit, mă rugă ea blând, adunându-şi faldurile halatului în jurul pulpelor.

Mântuirea e o prostie, o idee născută din spiritul de negustor al oamenilor. Îmi dai, îţi dau, vei fi bun şi blând şi iubitor de oameni, vei primi viaţa perpetuă, nu vei fi, atunci, nu se ştie, mai ai o şansă în ultima fracţiune de secundă să regreţi. Ce stupid, ca şi cum nu aş putea înşela, fura sau ucide regretând mai înainte de a face-o, de ce să aştept ultima clipă ?

– E o blasfemie, făcu ea, alternând un zâmbet complice cu o privire acuzatoare.

Oboseam brusc, întotdeauna când mă gândeam la chestiunea mântuirii mi se scurgea viaţa prin tălpi, în pământ. Ştiam, oricum, că nimeni nu o poate scoate la capăt cu această problemă. M-am gândit să beau paharul până la fund şi chiar am făcut acest lucru, la propriu.

– Nu cred că eternitatea se poate cumpăra sau vinde într-o viaţă care durează, în medie, optzeci de ani. Cum să fie infinitul la cheremul a opt decenii de fapte considerate bune sau rele ? Asta nu se poate, Daniela, seamănă cu o glumă, un banc teologic, ha, ha.

– Nu vrei să te laşi judecat ?

– Mi se face greaţă, înţelegi, îmi vine să vomit numai ce îmi închipui scena. Eu în faţa Creatorului, în pielea goală, sau, mă rog, fără nici un fel de piele, nici un fel de carne, singur, speriat, năucit de ceea ce mi s-a întâmplat, moartea adică. Chiar o asemenea părere proastă să am eu despre Dumnezeu ?

– Ai o părere mai bună ? mă ispiti fata, privindu-mă fix în ochi.

– Am o părere excelentă, Îl socotesc absolut perfect.

– Aşa e bine, oftă ea.

– Binele şi răul sunt în noi, răul nu face decât să definească binele, fără el viaţa nu ar fi avut niciun farmec, clipele de fericire nu ar fi existat, arta nu şi-ar fi avut rostul.

Halatul albastru se lipise de trupul ud al fetei şi eram tot mai convins că acest trup este un principiu moral, o piatră unghiulară cu care se poate construi bolta înaltă a oricărei acţiuni.

– Ucide-l pe Fred şi când te întorci, voi fi a ta. Pleacă, îl vei gasi dormind singur, Greta s-a întors în birou, probabil aruncă un lemn în şemineu şi îşi moaie buzele într-un nou pahar de gin.

– Îl sufoc cu perna ?

– Te priveşte, pleacă acum, câinii au fost hrăniţi şi încă se mai luptă pentru aşchiile oaselor sparte, pisicile îşi fac siesta, e ora potrivită.

– De ce îl vrei mort ?

Pentru că a ucis-o pe ursoaică, cea care m-ar fi dus să îi fiu mireasă fiului ei, ursul cel tânăr şi voinic.

Ce absurd, gândi eu, am picat în mijlocul unor nebuni, dar acum se explică totul.

– Acum înţeleg, i-am zis, încercând să nu existe în vocea mea nici o urmă de reproş, atunci în Mall amândoi aveam o problemă limită de rezolvat, eu să te am, tu să-l ucizi pe Fred. Şi amândoi am fost la fel de spontani, de geniali, eu m-am gândit să îţi scriu un roman, tu ai plănuit să mă aduci aici pentru a comite crima. Nu îţi place cuvântul crimă ? Să ştii că nu îi dau nicio conotaţie morală, e o simplă acţiune care se întemeiează pe un principiu suprem: corpul tău.

Pentru o clipă, am avut impresia că Daniela mă priveşte cu ochii scoşi din orbite, că se teme de mine mai rău decît s-ar teme de diavolul însuşi, dar când am privit mai atent am văzut că fata exprima doar nerăbdare, aştepta să plec, buzele îi erau roşii, parcă se tumefiaseră puţin, rămâneau permanent întredeschise, iar ochii se umeziseră şi deveniseră adânci, abisali.

M-am ridicat şi am deschis uşa cu precauţie, de pe culoar nu venea nici un sunet, doar un miros fetid şi un întuneric care începea la doi paşi în faţa uşii.

– Ia torţa, mă îndemnă Daniela, pe cea din dreapta, e mai puternică.

– Într-adevăr, uşa era străjuită de cele două torţe care ne ajutaseră să escaladăm scara de melc. O luai pe cea din dreapta şi observai că emană un fum acid. Cu mâna stângă am ţinut-o la distanţă, iar cu dreapta am închis uşa în urma mea, nu înainte de a observa că Daniela se întinsese, goală, cu faţa în sus, în patul care avea să fie şi al meu peste câteva minute…