Nu vreau să vă sperii, ci doar să vă atrag atenţia asupra celui mai înfricoşător scenariu.
Un articol marca Deutsche Welle sugerează destul de străveziu ce se va întâmpla dacă Guvernul emite Ordonanţele.
Avertismentul este următorul. Dragnea fiind un fel de Hitler, chiar dacă dă Ordonanţele, judecătorii nu trebuie să le aplice deoarece vor fi judecaţi ca la Nuremberg.
Iată textul:
“Dar e posibil să nu li se admită autoritatea unor ordonanţe emise de executiv? Cum să nu fie când o putere e mafiotă? Cum să ţină seama de ordinele ei scelerate un om normal? Darămite un judecător? Cel de-al Doilea Război Mondial s-a soldat, pe lângă interminabilul său cortegiu de catastrofe, cu nişte clarificări juridice importante. Procesele de la Nürnberg au generat o dezvoltare accelerată a legislaţiei penale şi a dreptului internaţional. De la aceste procese încoace s-a stabilit, între altele, că niciun criminal de război (sau împotriva umanităţii) nu se poate deroba de răspundere, ascuzându-şi crimele prin invocarea eventualelor ordine emise de superiorii săi civili sau militari. În siajul aceluiaşi imperiu nazist al fărădelegii, juriştii germani au înţeles că un judecător nu poate fi obligat să ţină seama de orice legi, oricând şi în orice situaţie. De cele ilegale şi anticonstituţionale, de pildă.”
Aţi înţeles ce se pregăteşte ?
Vă imaginaţi ce ar fi dacă vreo câţiva judecători, de la Bucureşti, Cluj, Iaşi şi de aiurea, respectiv acoperiţii, vor refuza să elibereze graţiaţii şi şi să aplice modificările din Codul Penal ?
Revolta deţinuţilor, revolta familiilor celor graţiaţi, revolte în sălile de judecată.
Ce poate face Guvernul, să dea afară judecătorii ? Nu poate. Să îi aresteze, nici atât.
Judecătorii care nu se vor supune vor fi consideraţi eroi. Orice acţiune împotriva lor ar fi urmată de manifestaţii uriaşe, conduse de Iohannis în numele luptei împotriva aşa-ziselor Ordonanţe Naziste.
Varianta paşnică va fi demisia Guvernului.
Varianta cealaltă va fi arestarea Guvernului.
Nu am vrut să vă sperii, ci doar să vă atrag atenţia că a apărut un avertisment în presă. De obicei, aceste mici avertismente preced marile evenimente.
Gheorghe Smeoreanu

























Lasă un răspuns